O petrecere de toamnă cu dovleci și mult portocaliu

O petrecere de toamnă cu dovleci și mult portocaliu

În această perioadă, pe oriunde te-ai uita, nu ai cum să nu dai peste vreun dovleac. Luna octombrie este luna lor, mai ales că aceasta vine la pachet cu tot cu Halloween-ul de peste mări și țări . Probabil vă gândiți dacă cineva care iubește tradițiile românești ar organiza o petrecere de genul. Ei bine, nu pot să spun că mă omor după Halloween sau că îmi voi decora casa precum americanii. Ce știu sigur este că nu oi fi eu fan sărbători împrumutate, dar atunci când vine vorba de orice gram de distracție, ridic mâna și ies în față. Până la urmă o petrecere de Halloween  nu trebuie să fie doar despre fantome și lucruri înspăimântătoare pentru că orice poate fi adaptat, astfel încât să fie pe placul tuturor.

Faptul că am petrecut câteva zile la țară și am putut sta super mult afară, m-a făcut să amenajez un loc cu dovleci, baloți de paie și alte lucruri, un loc unde am făcut diverse activități sau pur și simplu am stat de vorbă cu toți ai mei și ne-am bucurat de timpul petrecut împreună Stând la povești, mamaie și-a adus aminte de vremea când facem felinare din dovleac și abia așteptăm să vină noaptea să văd cum luminează. Atât de dor mi s-a făcut de aceea perioadă, încât mă gândeam cum ar fi dacă aș organiza o petrecere de toamnă cu dovleci și mult portocaliu, un altfel de Halloween la țară, alături de câțiva prieteni și copiii lor.

Sursa: arhivă personală; editare în Canva

Decorul și tema

O petrecere în aer liber este mereu cea mai bună alegere, mai ales dacă sunt și copii pentru că au suficient spațiu de învârtit, ei se joacă și părinții stau la socializare. Cu doar câțiva baloți de paie, dovleci de toate formele și mărimile, beculețe atârnate în copaci, multe lumânări și muzică bună, aș aduce clar starea de sărbătoare.

De asemenea, știm cu toții că Halloween înseamnă costume, însă tocmai pentru că aș organiza o altfel de petrecere de Halloween, una haioasă și nu înspăimântătoare, invitații nu trebuie să ducă “povara” costumului, ci doar să poarte ceva simbolic . De exemplu, pentru că tot suntem în plin sezon de purtat masca, n-ar fi rău să fie o petrecere ca un mic bal mascat, cu diverse măști sau ochelari amuzanți, tricouri cu imprimeuri de sezon, în care să predomine portocaliul și să ne încadrăm cu toții în decor.

Meniu petrecăreț cu Franke

Vă veți întreba ce treabă are Franke în povestea mea cu petrecerea, însă tocmai pentru că eu regizez acest film, îmi doresc ca totul să fie ca la carte. Electrocasnicele Franke vin la pachet cu inovație și calitate, cu o mulțime de funcții care fac din gătit o joacă în bucătărie, fix de ce voi avea nevoie pentru petrecerea mea. Mai mult, pe Franke magazin online găsiți trei colecții noi ( Mythos, Maris și Smart) care nu fac altceva decât să ușureze munca oricărui pasionat de bucătarie, datorită funcțiilor mega inteligente. Le găsiți pe toate pe https://www.frankemagazinonline.ro, alături de alte produse.

Revenind la petrecere, îmi imaginez totul sub forma unui bufet pentru a crea o atmosferă cât mai relaxantă. Invitații ar urma să găsească gustări haioase și amuzante, de la sandwich-uri, frigărui, dar și fructe cu fețe zâmbărețe.

Nu ar lipsi o giganto friptură de curcan la cuptor, ușor marinată și aromată, care să aibă alături o garnitură de legume. Apropo de ce vă spuneam la început, faptul că aș avea la îndemână un cuptor Franke din gama Mythos, cu o capacitate de 73 L, mi-ar lua un stres de pe cap. Nu mi-aș mai face griji că nu s-ar face la timp friptura sau că nu are loc în cuptor, ba din contră, datorită spațiului suplimentar aș putea pregăti o familie întreagă de curcani. Mai mult, funcțiile cu abur ale acestuia vor face ca friptura să iasă fix cum trebuie : crocantă la exterior și cu multe arome la interior. Nu-i așa că sună înspăimântător de gustos??

Pe lângă clasica friptură, masa ar găzdui multe boluri cu salate de la cea de vinete, murături sau de pui cu ciuperci și usturoi ( să nu lăsăm fantomele să se aproprie prea mult :)), dar și mini pizza sperio-gustoasă, pentru a fi ușor de mâncat cu mâna.

Dulcegăriile nu ar lipsi și aș merge pe ideea de un mic candy bar cu arome de sezon. Mai exact gogoși, frumos decorate, tartă cu dovleac și nuci pecan caramelizate, diferite fursecuri haioase, iar piesa de rezistență ar fi un tort în formă de dovleac cu un blat de ciocolată, inserție de zmeură și cremă de vanilie ( deja îmi plouă în gură).

Micii petrecăreți vor avea parte și de clătite pufoase cărora le-aș da o față caraghioasă. Chiar dacă acestea lasă ceva miros în urma lor, aș avea bucătăria echipată cu hota Maris din noua colecție de electrocasnice Franke . Datorită funcției de întârziere, aceasta se va opri singură atunci când termină de extras tot aburul, lăsând bucătaria curată ca luna și fără nici un miros ?.

O petrecere de toamnă cu dovleci și mult portocaliu
Sursa: frankemagazinonline.ro, arhivă personală, Unsplash; editare în Canva

Petrecerea nu ar avea nici un haz dacă nu ar fi și ceva magie într-un pahar. Toamna merge perfect un vin roșu de țară, dar și un punch. Am ales punch-ul pentru că poate fi servit atât rece, cât și cald, cu sau fără alcool, iar pe micii prichindei i-aș surprinde cu ciocolată caldă cu multe bezele plutitoare. De asemenea, nu există petrecere fără cafea, mai ales la o petrecere organizată de mine. Cu ajutorul mașinii de cafea Mythos sigur mi-aș impresiona invitații cu un delicios pumpkin spice latte, care ar duce mirosul de cafea și scorțișoară până peste gard la vecini.

After party

Oricine iubește să petreacă, însă partea asta cu șmotru de după nu cred că o așteaptă cineva. Cu siguranță nu eu, motiv pentru care atunci când planific o petrecere mă gândesc și la curățenia de după. Avantajul de a da o petrecere în curte este dat de faptul că nu trebuie să mai stai să aspiri sau să ștergi petele de mâncare, ci doar trebuie să strângi decorul și resturile de mâncare, iar vasele le bagi la mașina de spălat vase.

Faptul că în filmul meu eu am doar electrocasnice inteligente, cum ar fi cuptorul din gama Mythos, care pe lângă faptul că e spațios, are și funcție de curățare pirolitică, acesta se va curăța singur și va transforma toate resturile în cenușă care poate fi ștearsă cu ușurință. Cu așa ajutoare, aș tot da petreceri!

O petrecere de toamnă cu dovleci și mult portocaliu
Sursa: frankemagazinonline.ro; editare în Canva

Până la urmă și o petrecere de Halloween poate fi drăguță, atâta timp cât petreci cu cine îți place și cum îți place. Acum vă întreb pe voi: ați veni la o astfel de petrecere sau ați prefera varianta clasică, puțin mai înspăimântătoare?

Articol scris pentru competiția SuperBlog 2021

Surse: frankemagazinonline.ro, poze din arhiva personală, Unsplash ; editare în Canva



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *