Dragostea, cea mai bună alegere

Viața este facută din alegeri, alegeri care ne vor duce printr-o călătorie frumoasă, uneori cu obstacole, din care e bine să păstrăm în “bagaj” doar lucrurile care ne bucură sufletul. De fiecare dată când vine vorba despre alegeri îmi vine în minte vorba lui tata ” dacă ai de ales dintre pace și dreptate, alege pacea, căci ea îți va aduce liniștea”. Deși eu sunt un spirit justițiar mi-a fost greu să înțeleg, însă cu timpul m-am mai domolit.
Am ales ca atunci când fierbe sângele în mine să imi aduc aminte de vorbele lu’ tata și să respir adânc . Nu îmi iese mereu, dar exersez. Am ales să nu mai am așteptări și să încerc în fiecare zi să fiu eu un om mai bun, să ajut mereu cât pot de mult, chiar cu riscul de a mi-o lua uneori peste nas. Însă, oricâte m-aș apuca acum să înșir, nimic nu se compară cu dragostea care este cea mai bună alegere dintre toate. Dragostea este cel mai bun pansament pentru suflet, unge orice rană, aduce cele mai multe bucurii pentru că dragostea “nu cade niciodată”.
De exemplu, dragostea este cel mai bun medicament și nu o spun doar de dragul de a zice ceva. Știm cu toții că toamna se numără virozele, însă o să vă povestesc despre cum reușea mama să mă facă bine, cu lucruri simple, dar cu o dragoste nemărginită.
Dragostea de mamă, cel mai bun medicament
Mama este adepta tratamentelor naturiste și încă de când mă știu, ea a încercat preventiv să ne pună pe picioare cu remedii naturale. Mereu citea și se documenta, iar dacă te durea ceva, ea știa ce ți-ar fi de ajutor. Îmi aduc și acum aminte de ceaiul din foi de ceapă, cu nucă și miere. Când mă apuca răceala, venită cu tot cu tuse la pachet, mama lua imediat o oală, punea apa la fiert și începea dansul cepii. Recunosc ca nu prea mă dădea pe spate gustul, dar mă făcea om imediat și mă scapa de pastile.
Pe lângă acestă licoare magică, îmi făcea ciorbă de pui cu găluște, îmi pregătea mereu ceva de dulce și stătea lângă mine în pat ca eu să mă cuibăresc în sufletul ei cald. Mă săruta pe frunte, îmi citea povești sau pur și simplu mă ținea în brațe, iar eu mă simțeam în cel mai sigur loc din lume. Cred că de fapt ceea ce mă făcea bine era dragostea ei și faptul că știa cum să folosească acel praf magic astfel încât orice răceală să pară apă de ploaie. Și acum, mare fiind, închid ochii și îmi vine în minte această rețetă a dragostei care mă face bine numai când mă gândesc la ea. Cu siguranță, dragostea este cea mai bună alegere în tot ceea ce facem!
Aleg să fiu ca mama!
Faptul că mama mi-a dat toată atenția, grijă și dragostea ei m-a făcut să îmi doresc același lucru pentru Alexandru. Să fiu mereu prezentă în viața lui, să-i fiu părinte, prieten, să își dorească sa vină să se cuibărească in sufletul meu, iar eu să ma joc în pletele lui crețulii. Totodata am ales să fac alegeri naturale pentru familia mea. De exemplu, săptămâna trecută dna. răceală l-a vizitat pe Alexandru și am stat amândoi cuminți acasă…bine cât de cuminte poate sta un copil de 4 ani. Pe lângă miere la greu, sirop natural de cătină, pentru tuse i-am dat Plantusin, care este potrivit pentru orice tip de tuse, atat seacă, cât și productivă . După câteva zile, siropul i-a făcut gâtul ca nou, însă chiar și după ce i-a trecut m-a rugat să îi mai dau puțin sirop, semn că i-a plăcut. Era de așteptat să îi placă pentru că gustul bun este dat de florile de tei, mugurii de pin și cimbrișor, fiind îndulcit cu fructoză.
Chiar dacă domnului Alexandru i-a trecut răceala, știam că e posibil să îmi lase și mie ceva, că doar am stat zi de zi împreună, ne-am jucat și evident ne-am tot pupăcit. Așa că am început preventiv să beau mai multe ceaiuri cu lămâie și puțină miere. M-au încercat însă niște dureri în gât, dar am luat câteva comprimate de supt de la Plantusin, care datorită uleiurilor esențiale din compoziție mi-au “dres” gâtul în câteva zile.
Fares, alegerea naturală a românilor
Dacă vă întrebați de ce folosesc produsele de la Fares, răspunsul e simplu: am văzut la mama. Ea fost prima care mi-a făcut “cunoștință” cu tinctura de echinaceea. Fares, este alegerea naturală nu doar a familiei mele, ci a multor români, și nu de acum , ci încă din 1929. Acest lucru se datorează remediilor eficace și sănătoase din plante medicinale, folosind peste 200 de specii din plante, care ajung în depozitul lor central doar în momentul în care analizele de calitate sunt ok ( fiecărui lot de plante i se fac cel puțin 10 analize). Plantusin, unul dintre brandurile Fares, este un aliat de nădejde în toate tipurile de tuse de peste 25 de ani, iar toate produsele au o acțiune și mai puternică datorită faptului că rețeta a fost îmbunătățită cu uleiuri esențiale.
În loc de inchiere, vă las cea mai frumoasă definiție a dragostei pe care eu am auzit-o vreodată, cea din Epistola către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel:
“Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuiește, nu se laudă, nu se trufește. Dragostea nu se poartă cu necuviință, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândește răul. Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr. Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduiește, toate le rabdă. Dragostea nu cade niciodată.
Ce alegeri naturale faceți pentru voi, dar și pentru cei dragi?
Articol scris pentru competiția SuperBlog 2021
Sursa: Fares.ro, fotografii din arhiva personală editate cu Canva
Ce frumos este articolul! Ai pus si din Corinteni 🙂
Multumesc mult, Ana draga! Ma bucur tare mult ca ti-a placut! M-a intors putin in copilarie!❤
Minunat articol! E tandru și plin de emoție. Frumos ❤ Mult, mult, succes! ?
Ce bucurie sa aud asta! Ma bucur mult ca ti-a placut, Mona! Mult succes si tie! Te imbratisez❤
Ce frumooos! Te unge pe inima articolu’ asta, Alex! Fix ca pentru zilele astea mohorâte. ?❤️
Muuuuultumesc, Mire! Vorbele tale m-au uns pe suflet! Te pupacesc❤❤❤
Ai reusit sa ma emotionezi cu acest articol !Ma bucur ca tii minte ,,atatea,,din copilarie si ca le pui in practica.Te iubesc muuuult copilul meu drag!
Si eu te iubeeeesc si iti super multumesc pentru toate aceste amintiri, amintiri care imi indulcesc zilele de adult. Te puuup❤??
Genial articolul, sper iti fie rasplatit efortul – emotie, tehnic si vizual foarte faine, Bravo Alex!
Multumesc tare mult, Oana!??