Mirosul dulce al copilariei

Mirosul dulce al copilariei

Sunt o mare pofticioasa atunci cand vine vorba de dulciuri pregatite in casa si spun cu tarie ca in cazul meu nu mai exista leac. Imi place taaaaare mult mirosul de copt, de vanilie, care vine si ma gadila pe la nas. Aici este clar, fara dar si poate meritul mamei.

  De cand eram copil, ea m-a obisnuit cu mirosul asta de prajituri cu crema gustoasa, de caldura din bucatarie atunci cand urma sa scoata cozonaci grasani umpluti cu multa nuca si cacao, de cornuri cu gem si rahat pudrate bine cu zahar. As putea sa insir la nesfarsit cate si mai cate, dar ma opresc pentru ca deja imi ploua in gura numa’ cand imi amintesc. Totusi, am rezistat eroic la miile de oale pline cu diferite creme pentru prajituri pe care le-am lins. Inca mai am acest obicei, dar experienta isi spune cuvantul si termin cat ai zice “peste”!

  Pe vremea aia nu intelegeam de ce mama facea atatea prajituri si mancaruri. Tot timpul reusea sa faca ceva bun, chiar daca nu tot timpul avea cele mai sofisticate ingrediente, dragostea ei compensa orice. Desi a trebuit sa treaca niste ani, am realizat ca fiecare dulcegarie poarta cu ea mirosul dulce al copilariei mele, e mirosul jucatului in bucatarie cu faina, e mirosul sarbatorilor petrecute in familie, e timpul meu petrecut cu EA, cea mai importanta femeie din viata mea.

  Nu intelegeam cum poate sa le faca pe toate si mai ales sa para ca nici macar nu se complica sau ca ar fi ceva greu! De cand sunt si eu mama inteleg perfect de unde avea superputeri: nimic nu este greu si imposibil atunci cand faci ceva pentru copilul tau. Zambetul si fericirea de pe chipul lui sunt cea mai mare rasplata si te incarca cu energie.

 La cat mai multe amintiri  dulci alaturi de oameni dragi sufletului vostru.

Voua ce va aminteste de copilarie?

Zambiti! Iubiti! Fiti fericiti!



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *