Doza mea de inspirație e peste tot!

Doza mea de inspirație e peste tot!

Cred că avem cu toții doza noastră de inspirație și încercăm să fim în fiecare zi o versiune mai bună, să fim un exemplu pentru copii noștri, un ajutor de nădejde pentru părinți sau pur și simplu o mâna întinsă la nevoie unui prieten sau cuiva în nevoie. Dacă ar fi să scriu o listă cu lucrurile și persoanele care mă inspiră, probabil nu aș termina prea curând, dar am ales câteva despre care vă vorbesc imediat. Ai mei m-au învățat să iau ce e bun de la fiecare om, iar dacă ceva nu a mers așa cum am plănuit să nu uit niciodată că în orice lucru rău există și ceva bun ascuns, doar că trebuie să am puțină răbdare și sigur voi vedea mai târziu. Tot ce pot să spun sigur este că doza mea de inspirație e peste tot!

De unde și până unde despre inspirație? Păi, “de vină” e noua campanie de pe https://answear.ro/ , #lifespirationstartshere , despre care vreau să vă spun și vouă, căci poate vă inspir o leacă? ! Probabil aveți oameni, locuri, pasiuni care vă inspiră, iar dacă aveți vreo poză sau un filmuleț cu ele, nu stați pe gânduri și postați pe Instagram și astfel vă puteți înscrie în cursa pentru marele premiu de 5,000 lei. Pe lângă acest premiu, mai sunt altele cum ar fi 2 vouchere de 500 lei și alte 5 de câte 200 lei pentru cumpărături pe Answear.ro. Campania este valabilă până pe 30 Noiembrie a.c. , deci mai e timp să vă înscrieți.

În ceea ce mă privește, se vede clar că anumite pasiuni, preferințe se reflectă în stilul meu de viață începând cu ceea ce port, ce mănânc, locurile pe care le vizitez sau principiile mele. Inspirația îmi vine în primul rând de la ai mei băieți, care sunt Universul meu și fără de care eu nu aș fi completă. Dragostea care ne unește este motorul familiei noastre. Cel mic îmi oferă zilnic lecții despre iubire, prietenie, despre inocență, iar soțul meu este cel care mă face să am mai multă încredere în mine, el este punctul meu de sprijin și cel mai bun exemplu de răbdare.

De când sunt mamă, simt că am o super putere. Oricât de multe aș face, și chiar dacă zic că nu mai pot, mereu mai pot puțin. Alexandru mă încarcă cu energia lui molipsitoare, iar îmbrățișarea lui este că un smoothie cu de toate. Ne jucăm, gătim împreună sau pur și simplu doar stăm și ne uităm la desene. Doamne, cât îmi place să mă uit la desene, motiv pentru care multe dintre hainele mele sunt cu personaje Disney, începând cu accesorii, hanoroace și terminând cu geci de blugi pe care, de exemplu, le puteti găsi în categoria https://answear.ro/h/geci-de-blugi.html . Fie vorba între noi, pe Answear.ro va așteaptă o groază de personaje pe care să le purtați, ar fi și culmea să nu găsiți ceva printre cele peste 400 de branduri?.

Mă inspiră femeile puternice, femeile care nu renunță la ele și care își asortează ținutele cu cel mai frumos zâmbet și sunt pregătite să cucerească lumea. Mă inspiră femeile care se suțin unele pe celelalte, femei care au reușit într-o lume a bărbaților, femei care au luptat pentru visul lor, chiar dacă unii nu au crezut în el. Și da , sunt o feministă convinsă care nu se va sătura niciodată să spună: jos pălaria pentru femei. Dacă noi nu ne susținem între noi, atunci ce pretenție mai avem de la bărbați?

Mă inspiră portul nostru românesc și toate elemente care ascund în spate povești. Ia, simbol al frumuseții și al rădăcinilor noastre, ar trebui purtată cât mai des, să fie aceea “haină de sus”, motiv pentru care ea este piesa mea vestimentară preferată. Faptul că iubesc portul românesc mă face să îmi aleg haine care au cusături sau vorbe populare brodate care mă duc cu gândul la rădăcinile noastre.

Mă inspiră oamenii care nu așteaptă să se schimbe alții pentru a le fi lor bine, ci prin exemplu personal, pun umărul la treabă să ajute, cât de puțin, pentru că au înțeles că schimbarea începe cu fiecare dintre noi, și nu neapărat cu vecinu’. Oameni care au coloană vertebrală și nu se vând pe câțiva lei, oameni asumați cărora nu le e frică să își spună părerea de teamă că ar putea fi respinși de așa zisă “normalitate” care pare că a invadat orice rămășiță de vreun principiu sau frică de Dumnezeu.

Mă inspiră natura, florile, pădurea și munții și absolut tot ce Dumnezeu a creat și ne-a lăsat în dar. Un dar pe care trebuie să îl prețuim și de care să avem grijă pentru a se bucura toți cei care vor veni după noi. De exemplu, eu aleg piese vestimentare care să aibă imprimeuri florale, fructe, orice care să dea aceea notă de prospețime hainelor, așa cum sunt și cele de pe Answear din categoria https://answear.ro/h/rochii-midi.html sau hanorace unde am găsit niște printuri geniale!

În încheiere, pot doar să spun răspicat că doza mea de inspirație este peste tot de unde pot învața mereu ceva bun astfel încât să fiu și eu la rândul meu o inspirație pentru cei din jur.

Pe tine ce te inspiră?

Articol scris pentru competiția SuperBlog 2021

Sursă poze: Answear.ro, Unsplash și arhivă personală



    • Sa știi ca te stokeresc, într o oarecare măsură ?. Adică îmi place mult sa ma uit la postările și story urile tale, mai ales cele din weekend. În fiecare weekend am senzația ca te duci numai în locuri inspirate și care inspira, dacă tot vorbim despre asta. Și nu pot sa nu observ “joie de vivre” pe care îl emani tot timpul. Tu ești un om care inspira, Alex! Te îmbrățișez și abia aștept sa ne aliniem cumva, sa reușim sa ne vedem. ❤️

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *