4 ani nazdravani si-o iubire infinita!

4 ani nazdravani si-o iubire infinita!


De patru ani incoace, aceasta zi este cea mai frumoasa zi din an pentru intreaga familie, de la cel mai mic la cel mai mare. Au trecut 4 ani nazdravani si-o iubire infinita de cand Alexandru ne indulceste zilele si ne tine in priza in fiecare zi. El este inima familiei noastre, rasul lui cristalin este cea mai frumoasa melodie, iar imbratisarile sale sunt cel mai bun pansament pentru orice rana.

Nu imi va ajunge viata sa ii multumesc lui Dumnezeu ca ne-a dat sansa sa simtim aceasta dragoste care este cu totul si cu totul aparte: dragostea pentru copilul tau. Este ceva inaltator, un sentiment pe care nu il pot descrie in cuvinte, ci doar se simte.

4 ani nazdravani si-o iubire infinita

Timpul trece foarte repede si asta pentru ca dragul nostru Alex nu mai este un bebelus pufos cu miros de lapte. A crescut, dar inca se mai cuibareste in bratele noastre. Isi iubeste bunicii, dar nu e inca pregatit sa ramana la ei fara noi. Asta ma face sa cred ca suntem niste parinti de treaba si ca se simte in largul lui cu noi, ca suntem cei mai buni prieteni si parteneri de joaca, dar si cei care il mustreaza atunci cand e cazul.

Daca ar fi sa il descriu in cateva cuvinte, as spune ca este curios si dornic sa afle cat mai multe lucruri, un oltean adevarat caruia nu ii tace gurita decat in somn, dar cu o personalitate puternica. Are pasiuni, prieteni, ii place ca este implicat in anumite decizii din familie si mereu lasat sa aleaga si sa isi spuna parerea. Nu o sa ma apuc acum sa insir doar lucrurile bune pentru ca evident nu este totul roz, daaaar este atat de palpitant, incat niciodata nu ne plictisim si mereu plecam intr-o noua aventura.

Si da, Alexandru este pur si este pur si simplu grozav pentru ca este copilul nostru si daca el nu ar gasi sustinerea si iubirea in mijlocul familiei, atunci unde? ❤

La multi ani, nazdravanul nostru iubit! Sa fii ocrotit de Dumnezeu la fiecare pas, sufletul sa iti ramana mereu la fel de curat ca acum si sa nu uiti niciodata ca vom fi mereu alaturi de tine indiferent de alegerile pe care le vei face pentru ca noi vom fi mereu cei trei “eroi in pijama”.

Cu dragoste,
Ai tai parinti

4 ani nazdravani si-o.iubire infinita
4 ani nazdravani si-o iubire infinita

Pozele acestea minunate le-a facut fotograful nostru de zambete, Alexandra.



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *