Aerul de salină la tine acasă!

Aerul de salină la tine acasă!

La început de 2020 știam clar unde vrem să ajungem anul acesta, ne planificasem câteva minivacante, printre care una la mare și una la salină . L-am dus pe cel mic la mare pentru aerosoli și acum că era mai măricel voiam să mergem și la salină pentru beneficiile pe care aerosli salini îi au asupra sănătății. Știam că este bine să mergi la salină mai ales primăvara sau toamna, atunci când sunt fluctuații de temperatură, dar anul acesta am ratat orice vizită.

De ce voiam să mergem la salină ? Pentru că salinoterapia este indicată în multe afecțiuni respiratorii precum tuse, bronșită, viroze respiratorii, astm, rinită, faringite, laringite și multe altele. Mai mult, aerul sărat și rece din salină curață căile respiratorii de infecții precum stafiloculul ( atât de întâlnit în rândul copiilor). Deși în București există câteva saline artificiale, noi am fi vrut să îl ducem pe Alexandru în una din salinele naturale din țară: Praid, Slănic, Târgu Ocna, Ocnele Mari sau Turda. Ne-am fi dorit să ajungem mai ales la salina Praid pentru că are cea mai bună umiditate dintre toate.

Pandemia ne-a tinut insa acasă, așa că am început să căutăm alternative, mai ales că în anotimpul rece ne confruntăm cu toții cu nas înfundat și alte nebunii. Am tot căutat un aparat purificator de aer, dar competiția Superblog mi-a venit în ajutor, avand în vedere ca provocarea probei 7 este fix despre acest lucru: cum poti să respiri ușor și să te bucuri de terapie salină la tine acasă. Așa am descoperit produsele de la Salin, bazate pe ideea tratamentelor în minele de sare, cunoscute și folosite la noi în țară de foarte multă vreme. Ele utilizează un procedeu de noutate absolută în tratarea complexă a aerului și anume trecerea forțată a aerului printr-un bloc filtrant cu granule de săruri.

Aparatele purificatoare de aer SALIN prezintă următoarele efecte benefice:

  • contribuie la mărirea rezistenței oraganismului la răceli
  • ajută la tratarea diferitelor afecțiuni respiratorii
  • somn liniștit și odihnitor (reduc sforăitul)
  • cresc confortul psihic
  • reduc problemelor respiratorii ale fumătorilor și chiar renunțarea la fumat
  • îmbunătățesc calitatea aerului, care devine proaspăt și plăcut

Acestea au diferite produse, în funcție de nevoiele fiecăruia.

Salin Plus este potivit pentru încăperile spațioase ( aproximativ 50 mp), iar debitul aereului poate fi reglat cu ajutorul unui potentiometru.

Salin S2 este potrivit pentru camera obișnuită de apartament.

In salin este un mini-inhalator eficient în tratarea diverselor afecțiuni ale cailor respiratorii ( astm, bronșite, sinuzite, alergii respiratorii).

Pentru a obține un efect vizibil, se recomandă utilizarea purificatorului timp de minim 8-10 ore pe zi, iar în prima perioadă de folosire a acestuia (cel puțin o lună) este recomandată utilizarea intensivă a aparatului (îndeosebi noaptea).

Mă bucur tare mult că am aflat despre aceste aparate de purificare a aerului de la Salin care ne ajută să respirăm sănătate! Dacă v-am făcut curioși, puteți găși si mai multe detalii pe pagina Facebook a acestora.

Articol scris pentru competiția SuperBlog2020

Sursa foto și de informare: pagina Facebook Salin , Salin.ro

Sursa foto ( copertă ) : Unsplash



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *