Tarta cu ricotta, nuca si caise (fara zahar)

Tarta cu ricotta, nuca si caise (fara zahar)

Atunci cand ma gandesc la dulcele din copilarie, pe langa ciocolata mea cu cocos Ceres, pandispanul mamei cu fructe, ma gandesc la gemul de caise facut de mama prietenei mele din copilarie. Exact! Gem😅.

Pana sa ne mutam in Slatina, o data cu plecarea mea la liceu, am locuit initial intr-un orasel mic, fiind cea mai frumoasa perioada din viata mea. Am legat multe prietenii, am facut o groaza de prostii ( ce sa faci, n-ai ce sa faci😅) si pot spune ca as vrea sa ma mai teleportez macar o zi acolo…in aceea perioada care mi-a fost atat de draga.

Revenind la gemul de caise, pot spune cu mana pe inima ca nu m-am saturat niciodata de el, mai exact de felia unsa cu unt si gem pe care ne-o dadea mama vecinei si prietenei mele de la 2😅 . Era atat de buna, incat oricate ne dadea, tot mai era loc de inca una, mai ales ca noi ne indemnam mancand.

Asa ca, am profitat de faptul ca sunt caise peste tot si am pregatit o tarta cu ricotta, nuca (pe care am copt-o inainte) si caise, fara zahar adaugat. Este o combinatie tare buna, iar daca vreti sa va racoriti putin, atunci o puteti servi alaturi de o cupa de inghetata.

Ce va trebuie?

Blat

300g faina
150g unt
1 ou
1 lingura xylitol (sau zahar)
Esenta de vanilie

Umplutura

500g ricotta
3 oua
100g xylitol
Coaja de la 1 lamaie
100g nuca (am lasat-o la copt in cuptor pentru ~ 10 minute)
6-8 caise bine coapte

Cum se prepara?

1.Amestecam ingredientele pentru  aluat si apoi formam o bila pe care o lasam la frigider pentru o ora.

2.Dupa ce a expirat timpul, intindem aluatul cu un sucitor si intindem foaia obtinuta in forma de tarta si o intepam cu o furculita din loc in loc si o mai lasam la frigider pana cand pregatim umplutura.

3. Intr-un bol incapator, mixam ricotta impreuna cu xylitolul si cele trei oua, urmand apoi sa incorporam coaja de lamaie si nuca.

4. Scoatem tava de la frigider, adaugam umplutura si decoram tarta cu felii de caise.

5. Dam tarta la cuptor (cuptorul incins) pentru 40-50 de minute.

Zambiti! Iubiti! Fiti fericiti!



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *