Obiceiuri și tradiții de Sfântul Dumitru

Obiceiuri și tradiții de Sfântul Dumitru

Ziua de 26 octombrie este zi de mare sărbătoare întrucât creștinii îl sărbătoresc pe Sf.Mucenic Dumitru. Acesta este ocrotitorul Bucureștiului, al păstorilor, dar și vestitorul iernii, spre deosebire de Sfântul Gheorghe care anunță venirea primăverii.

În Muntenia, în ajun de Sfântul Dumitru, se aprindea un foc mare, din cărbuni, peste care treceau tinerii și copiii, pentru a fi sănătoși tot timpul anului. De asemenea, focul avea rol purificator, dar și protector ferindu-i pe toți de necazuri.

Tot azi, de Sfântul Dumitru, se coboară oile de la munte pentru a fi duse la iernat. Totodată se fac și socotelile pentru contractele încheiate de Sf.Gheorge, de unde și vorba ” La Sângeorz se încaieră câinii, iar la Sănmedru se bat stăpânii”.

Tradiția spune că acum ciobanii pot afla cum va fi iarna. Ei își așează cojul în mijlocul oilor, așteptând să vadă ce oaie se va culca pe el. Dacă va veni o oaie neagră, atunci iarna va blândă, însă dacă aceasta va fi albă, atunci urmează să fie un anotimp rece.

Dobrogea, există un obicei tare frumos numit “datina Saiegiilor”. Tinerii merg din casă în casă cântând din fluiere și cavale, urmând apoi să primească bani de la săteni, iar în Bucovina, sătenii seamănă usturoiul până în ziua de Sfântul Dumitru pentru că altfel e semn de pagubă.

Ca la oricare sărbătoare cu cruce roșie, în această zi nu se lucrează, fiind “rău de boală” , iar gospodinele se duc la biserică și împart colaci, fructe și nuci pentru cei adormiți. Tot azi se organizau diverse târguri unde se vindeau zarzavaturi, cereale, fructe, iar oamenii își cumpărau cele necesare pentru iarnă.

Voi ce obiceiuri cunoașteți de Sfântul Dumitru?


Sursă: “Tradiții și obiceiuri din județul Olt” dr.Georgeta Stoica și Rada Ilie



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *