O casă cu piscină…la țară

O casă cu piscină…la țară

Știți momentele alea când ai mintea odihnită și îți vin în cap tot felul de idei? Mă gândeam cum ar fi dacă am face din casa de la țară un loc de relaxare ca la carte, mai ales pentru vacanțele de vară. Ținând cont că celui mic îi place să stea la bunici, este fan bălăceală, piscine și tot ce ține de apă, mi-a trecut prin cap o idee genială. Știu că la prima vedere sună a aroganță și că neam de neamu’ nostru nu a avut așa ceva, dar nu este ceva imposibil: o casă cu piscină…la țară.

Partea cu adevărat interesantă începe cu momentul în care le-am povestit atât soțului cât și alor mei ce idee mi-a vizitat căpușorul. Evident că au fost puțin surprinși (bine…puțin mai mult), dar m-au lăsat în pace.Știu că ei s-au gândit că vrabia mălai visează, dar ce să vezi, în zilele noastre o piscină nu mai este considerată de mult un lux. Așa că m-am pus pe treabă să le demonstrez că ideea mea nu e deloc rea.

Care sunt avantajele construirii unui piscine la tine acasă?

Primul lucru care îmi vine în minte când mă gândesc la a avea o piscină este cel legat de costuri. Deși este o investiție mai mare la început, am în minte doar beneficiile aduse pe termen lung. Cu toții știm că în timpul pandemiei, concediile au fost puse în cui. Din punctul meu de vedere achiziția unei piscine ar fi cea mai bună investiție, mai ales în contextul actual ( cu atâtea restricții), fiind echivalentul unei vacanțe nelimitate la mare. Deja mă gândesc cum orice vizită la țară ar fi ca o vacanță all inclusive, doar că gratis. M-aș bucura de aer curat, de mâncarea ca la mama acasă, de o porție zdravănă de relaxare, de timp petrecut cu toți ai mei…totul la mine în curte.

În al doilea rând, pentru Alexandru ar fi cea mai mare bucurie să aibă o piscină unde să se bălăcească de dimineața până seara. Anul trecut nu am fost la mare, iar lucrul acesta i-a adus o mare dezamăgire. Am reușit să ajungem doar la “mamaia” de la Olt, nu de la Constanța. Bunicul i-a adus nisip, i-a umflat o mini piscină gonflabilă, a luat umbrela de plajă și așa a reușit să-i aducă o bucată de mare.

De asemenea, o piscină proprie înseamnă și siguranță din mai multe puncte de vedere. Faptul că noi avem controlul apei din piscină în ceea ce privește sursa acesteia, precum și tratamentele chimice, e un mare plus pentru că știu că nu ne-am trezi cu cine știe ce ciupercă. Da, știu! Sunt mamă paranoia, dar puțină prevenție n-a omorât pe nimeni!😉

Aaaa… era să uit de partea cea mai importantă : beneficiile înotului. Știm cu toții că pe lângă faptul că acesta lucrează tot corpul și pune toți mușchii în mișcare, îmbunătățește starea de spirit, reducând nivelul stresului și îmbunătățind calitatea somnului.

Cum alegi piscina potrivită?

Nu aș fi vrut să mă opresc doar la teorie, așa că m-am gândit să caut mai multe informații despre piscine. Am profitat de faptul că am o prietenă care mă poate ajuta cu câteva sfaturi și astfel să mai restrâng aria de căutare. I-am telefont spunându-i scopul și durata apelului🤣 și mi-a recomandat să țin cont de cel puțin trei lucruri:

  • material : unul rezistent la coroziune și de o calitate superioară. Această caracteristică se regasește la multe piscine din otel galvanizat
  • dimensiune : ar trebui ca piscina să țină cont de numărul de persoane ce urmează să profite de o mega bălăceală, dar și de adâncime, având în vedere că va fi folosită și de un prichindel
  • forma: este un criteriu important mai ales când curtea nu este una prea spațioasă, putând opta între o piscină cu formă rotundă sau ovală

De ce să alegi piscineieftine.ro ?

Acum că se mai făcuse lumină în mintea mea am întrebat-o dacă nu are și o recomandare de magazin, să nu mă apuc să iau tot internetul la răsfoit. A început să îmi vorbească despre magazinul “Piscine Ieftine”. Am pus-o puțin pe pauză pentru că nu m-am putut abține să nu o întreb dacă ieftin se corelază cu calitatea despre care tot ea îmi vorbise la început. A bufnit-o instant râsul!

” Stai, măi, linisitită! Nu sunt chinezării! Doar nu eram nebună să te trimit undeva aiurea. Au piscine metalice de calitate nemțească, dar la prețuri românești.

Aha. Daca zici tu, atunci caut la ei!

Vezi că au și showroom pe Valea Cascadelor, că tot e aproape de tine.”

Mereu am spus că mă bucur că am prieteni mai avuți :))) Atunci când am nevoie de informații prețioase, sunt ca și rezolvată. Așa că mi-am luat laptopul în brațe și am intrat pe site-ul lor. Pentru ce aveam eu în cap, mi s-au părut perfecte piscinele cu structură metalică, fiind cele mai căutate în rândul clienților. De ce sunt ele cele mai căutate? Poi raportul preț calitate este unul dintre motive, dar și pentru că se instalează ușor ( în funcție de dimensiunea aleasă, o piscină metalică se poate instala în câteva ore sau în 2 zile). Faptul că toate produsele lor se vând din stoc propriu, face ca acestea să ajungă mult mai repede la destinatar și nu în 3-4 săptămâni cum se întâmplă în cazul altor comercianți.

De exemplu, mi-a plăcut tare mult modelul de piscină Hobby Pool Toscana, o piscină ovală, cu structură metalică ai cărei pereți au la bază oțel galvanizat și sunt acoperiți cu poliester, ceea ce o face foarte rezistentă. Acest model este potrivit pentru toți membrii familei, pentru că pot alege una dintre cele trei adâncimi: 1.20 m, 1.35 m sau 1.50 m, dar și din multitudinea de dimensiuni ( începând de la 5.25 m pana la 15 m).

Dacă asta nu era suficient, această piscină, ca și celelalte piscine propuse de cei de la PiscineIeftine.ro, se comercializează sub forma unui kit complet, având atât montaj și transport gratuit pe tot teritoriul României.

Piscină metalică Hobby Pool Toscana

Evident că după ce am ales modelul, m-am uitat și peste recenzii, iar tot ce pot să spun este că prietena mea a avut dreptate când mi-a spus despre aceste piscine. Clienții sunt mulțumiți pentru că aici au găsit modelul potrivit pentru ei, și nu oricum, ci la cel mai mic preț garantat și la o calitate superioară.

“Dacă vrei un cost corect, o echipă profesionistă și lucru de calitate, dar și o piscină care să se potrivească spațiului tău…aici e locul potrivit.Profesioniști! Recomand cu plăcere.”

Având toate cele de mai sus în minte, mi-am propus să fac un mic consiliu de familie și să le povestesc cum am putea avea un colț de mare la noi în curte. Visul de a avea o casă cu piscină…la țară poate fi acum îndeplinit mult mai ușor, însă voi avea nevoie de 3 de DA pentru a merge mai departe🙂.

Articol scris pentru competiția Spring Super Blog 2021.

Sursa foto: piscineieftine.ro, colaje foto realizate cu canva



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *