Un parchet de suflet
V-am tot povestit că aștept renovarea de anul acesta mai ceva ca pâinea caldă. Acum fie vorba între noi, nu știu dacă eu aștept mai mult sau soțul, da’ cert e că avem ceva de treabă. Am învățat și noi din toate zugrăvelile de până acum, că atunci când te apuci să dai casa cu susul în jos, pe lângă ce ai zis că faci inițial, sigur te mai “ agăți” de ceva. Așa i-a venit ideea domnului soț că dacă tot urmează sa renovăm bucătăria și baia, n-ar fi rău dacă am schimba și parchetul. Normal că n-ar fi rău pentru că acum era momentul “ să mă mai agăț” și eu de acel ceva, visul meu : încălzire în pardoseală. Soțul a făcut ochii mari pentru că se gândea ce costuri și lucrări ar implica, dar nici nu a zis nu. Așa că am stabilit să ne interesăm și să vedem ce presupune, pentru a ști exact dacă ne ține buzunarul sau nu. Are vreun rost să vă spun că deja mă gândesc cum ar arata apartamentul cu un parchet de suflet și căldură cât cuprinde? ?
Ca să încep cu începutul, atunci când ne-am mutat la casa noastră, bugetul disponibil nu prea ne-a permis să renovăm tot apartamentul, așa că am fost nevoiți să mai punem pe lista de așteptare una, alta…bine…mai multe. Cred că nu a fost momentul lor atunci….eu ce să mai zic acum?. Poate vă întrebați de ce am venit eu moț că vreau încălzire în pardoseală. Ei bine, pentru că eu sunt super friguroasă, iar faptul că stăm la parter nu prea mă ajută la acest capitol. Mai mult, iarna e mega frig pentru că unii dintre “frații” lui Mickey Mouse nu și-au izolat casa și nici nu și-au pus centrală, așa că trebuia neapărat să luăm atitudine.
Revenind la ale noastre, această parte cu încălzirea și parchetul nu o discutasem cu domnul meșter, așa că l-am sunat să îi spunem ce idee ne-a mai venit și dacă ar putea să ne ajute cu o recomandare. Înainte de a lua o decizie, voiam să ne documentăm o leacă. Pe partea de încălzire în pardoseală ne-a recomandat o echipă care putea să se ocupe de tot, iar pentru parchet ne-a trimis direct către Alma Parchet, furnizor de soluții de pardoseli la cheie. Ne-a explicat că vom găsi la ei consultanță și livrare gratuită. Este suficient să le spunem doar ce căutăm și care este bugetul disponibil, iar ei ne vor oferi cea mai bună variantă. Tocmai pentru că ii cunoștea destul de bine, știa că au o echipă specializată care se ocupă și de montarea parchetului și nu oricum, ci cu echipamente moderne, totul desfășurându-se organizat și într-un timp destul de repede.
Eram acum în filmul în care știam că trebuie să căutam un parchet compatibil cu încălzirea în pardoseală, dar și un parchet din lemn, pentru că așa cum am mai spus-o, ne dorim să se regăsească în casa noastră cât mai multe materiale care să ne aducă mai aproape de natură. Lemnul mă leagă de cele mai frumoase amintiri. Poate pare ciudat, dar mirosul scoarței de stejar îl port mereu cu mine și asta datorită tatălui meu. El este pasionat de tot ce înseamnă padure. Încă de cand eram mică mă lua cu el să ne pimbam prin pădure, iar primăvara îi culegeam mereu mamei viorele și tămâioară. Aunci când ne luam la revedere de la pădure, aveam un stejar batrân pe care îl îmbrățișam pentru a ne încarca cu energia lui. Sunt amintiri pe care eu vreau să le păstrez cât mai vii.
Acestea fiind spuse, n-am pierdut timpul și am intrat pe site-ul celor de la Alma Parchet unde am dat peste o groază de tipuri de parchet, să nu mai vorbesc că mi-au fugit ochii și la niște covoare tradiționale cusute manual. Aici a fost momentul când am pus pe hârtie ce ne dorim exact, pentru a mai filtra puțin căutările.
Parchet pentru încălzire în pardoseală
Citisem că pentru acest tip de încălzire, cea mai bună variantă este parchetul stratificat, fie el dublu sau triplu pentru că este foarte stabil dimensional și asigură un transfer terminc optim. Ne-am orientat către un parchet dublu stratificat care datorită stratului de uzură permite refinisarea de 2-3 ori, fiind ușor de montat datorită sistemului de pridere nut- feder.
Este important de știut că din cauza sensibilității ridicate la temperatură, fagul, arțarul, paltinul, mesteacanul sau jatoba nu sunt recomandate pentru astfel de încălzire!
Culoarea și finisajul
Avand un apartament mic, ne gândeam să mergem pe ceva deschis la culoare, astfel încât să ofere luminozitate, dar si senzație de mai mult spatiu. Am vazut multe modele, însă mi-a placut cel de stejar pentru ca prezintă acele noduri și variații naturale, care dau o notă atât de personală interiorului. Un motiv pentru care am mers pe culoare mai deschisă este dat și de faptul că eu nu pot să stau fără un mic covor care să fie pata de culoare din fiecare încăpere ( mai ales acum când am văzut unul nou…și cu influențe tradiționale).
Rezistența
Lăsând la o parte deranjul pe care îl implică orice renovare sau văruială, parchetul nu trebuie schimbat de fiecare dată, tocmai din acest motiv este musai să alegem unul de calitate, cât mai rezistent la uzură, umiditate, dar mai ales la cursele cu mașini, plimbatul cu trotineta și bicicleta ale năzdrăvanului nostru. Ne-am bucurat cand am aflat că parchetul din lemn de stejar este o opțiune durabilă, fiind rezistent la șocuri. Un alt plus a fost mirosul de lemn pe care îl va aduce casei, dar si faptul că este un lemn authton adaptat mediului din România.
Acum că aveam toate datele problemei, ne rămânea doar să vedem dacă bugetul și timpul alocat renovării puteau să “suporte” atâta căldură, așa că ne-am hotarât să dam o fugă până la showroom. Tot ce pot să spun sigur este că eu sunt cu gândul la ziua în care voi umblă desculță pe parchetul meu că sufletul. Mă face să gândesc doar la vacanțele de iarnă de la țară, când stăteam cu picioarele pe sobă.
Articol scris pentru competiția Spring SuperBlog 2021
Sursa foto: almaparchet.ro, superparchet.ro, Unsplash, colaje realizate cu Canva
Foarte frumos si util articolul!
Multumeeesc tare mult???
Felicitari.Ati facut o alegere buna!
Multumesc! ❤❤ Da,au o gama diversificata de parchet si nu numai.
Foarte util, Alex, chiar am învățat ceva!
Ma bucur tare mult!❤
Felicitări pentru munca depusă! Foarte fain și util articolul. Iar despre renovarea pe care chiar urmează să o faceți, vă țin cu tot sufletul pumnii!
Multumesc mult, Mona! ❤❤ Abia asteptam sa ii dam un nou look apartamentului!??