Frumusețea din interior, mereu la modă!
Honore de Balzac spunea că ” frumosul se simte, nu încape într-o definiţie.” Sunt perfect de acord cu el, pentru că oricâte păreri ai auzi, termenul de frumusețe rămâne unul subiectiv, acesta fiind strict legat de ochii și percepția privitorului. Cel mai simplu exemplu care îmi vine acum în minte este un proverb care spune că există un sigur cel mai frumos copil din lume și fiecare mama îl are. Pentru mine frumusețea este un întreg, format din două suflete pereche, trup și suflet, de care trebuie să avem grijă în aceiași măsură. Atunci când ești frumos la interior acest lucru se vede fără dar și poate la exterior, printr-un chip luminos, printr-un zâmbet care până la urmă este cel mai frumos accesoriu.Rămân la părerea mea că frumusețea din interior va rămâne mereu la modă. Nu contează câți ani vor trece, o vorba blândă , un gând bun, o mâna întinsă la nevoie, o îmbrățișare, vor fi mereu bineprimite, indiferent de vârstă.
Încă din antichitate frumusețea s-a numărat printre preocupările umane, însă nici până acum nu s-a găsit aceea “oglindă, oglinjoară” din povestea cu Albă că Zăpada care să spună cine este cea mai frumoasă femeie din lume, întrucât fiecare perioadă a venit cu așa zisul sau model:
- în Evul Mediu o frunte înaltă , ochi strălucitori și niște sprâncene subțiri erau trăsături necesare pentru ca o femeie să fie considerată frumoasă
- în Renaștere, frumusețea era strict legată de trei culori roșu, alb și negru. Cu alte cuvinte buzele și obrajii trebuiau să fie roșii pentru a atrage atenția, pielea să fie de un alb imaculat, iar ochii, sprâncele, genele erau considerate feminime dacă erau de un negru abanos.
- în sec. XVIII femeile încep să folosească fardul de obraz și pentru a-și ascunde cearcănele. Coafura devine piesa de rezistență, predominând cocurile bogate și decorate cu diferite accesorii cum ar panglicile
- începând cu 1920 începe adevărată emancipare a femei. Bărbații fiind în război, acestea trebuiau să se descurce singure, drept urmare au început să își scurteze părul și rochiile pentru a putea munci
Dacă ar fi să vorbesc despre un model de frumusețe acela este fără dubii: MAMA. Ea este frumosă în orice moment, chiar și atunci când mă mustră, grimasele o trădeaza de când mă știu ( pentru că și atunci îi vine să mă ia în brațe). Mama este primul sărut, primul zâmbet primit și oferit, este prima îmbrățișare, primul parfum, mama a fost prima care mi-a vorbit despre ce înseamnă feminitate și cum să încerc să îmi păstrez un stil aparte. Mama a fost mereu timidă, fără să vrea să iasă în evidență într-un fel anume, dar datorită farmecului ei aparte și a eleganței sale a reușit mereu să capteze atenția.
De la ea am primit primele sfaturi în ceea ce privește îngrijirea tenului, motiv pentru care nici acum nu am vreo rutină prea complicată de îngrijire a tenului, ci am mers pe recomandările ei la care am mai adăugat apa termală. Am preluat de la mama secretul îngrijirii cu crema Doina, produs 100% românesc. Mie îmi place să îi zic “doamna Doina”, o doamnă care este neschimbată de când o știu eu de acum 20 de ani. Stau și mă gândesc doar câtă calitate este în acest produs pe care Farmec, cel mai mare producător român de cosmetice, l-a adus pe piață și câte femei i-au acordat încredere ani la rând ( mama are cel puțin 40 de ani de când folosește CONSTANT acest produs al lor).
Având în vedere că mama este mai mult decât prietenă cu doamna Doina, m-am gândit să îi aduc acasă și noua gamă relansată de Gerovital H3 Classic. Este gama pe care eu am ochit-o din momentul în care mi-am cumpărat Emulsia Hidratantă Demachiantă 2 în 1, fiind potrivită pentru vârsta de 30+, care alături de apa mea termală mă ajută să îmi păstrez tenul curat. O folosesc atât dimineața cât și seara, aplicând-o pe față, gât și decolteu, masând ușor pentru emulsionarea impurităţilor, pe care ulterior le îndepărtez cu un disc cosmetic. Îmi place că o folosesc atât pe post de demachiant, cât și pe post de cremă, oferindu-mi un ten curat, hidratat și tonifiat. Acest lucru se întâmplă datorită principalelor ingrediente care se regăsesc în produsele din întreagă gamă , produse care previn și atenuează semnele senescenţei tenurilor mature şi uscate, având efect geriatric asupra pielii datorită complexului anti-age H3:
- Acid Hialuronic: asigură tenului matur nivelul optim de nutriţie şi hidratare, restaurând barieră hidro-lipidică de protecţie
- Vitamina E: limitează stresul oxidativ, protejează acidul hialuronic, fibrele de colagen şi elastină
- Juvinity : întârzie îmbătrânirea metabolică şi a nucleului celulelor, revigorează replicarea celulară ( este numit și Complexul tinereții)
Nu uitați, dragi femei, că sunteți frumoase și puternice, sunteți un exemplu de dăruire, de perseverență, sunteți unice datorită farmecului vostru aparte.
Articol scris pentru Competiția SuperBlog 2020
Sursa foto: Unsplash, Farmec.ro, foto din arhivă personală editată cu Canva și Snapseed
Adevarat ..Frumusetea vine din interior. Frumusetea exterioară este oglinda sufletului.Aceasta frumusete trebuie întreținută.Super ca am aflat de aceste produse. Multumesc! O sa le incerc.!