Salată cu mango și cușcuș

Salată cu mango și cușcuș

Atunci când nu știu ce să mai gătesc, pregătesc o salată. Pentru că mie îmi place super mult mango, atunci m-am gândit să-l fac “vedetă” în salata mea cu legume și cușcuș. E super bună și merită să o încercați…chiar dacă voi chiar mai aveți altă mâncare prin frigider ?.

Lăsând gluma la o parte, este bine să profităm cât de mult se poate de legume și fructe, acestea fiind o sursă bună de vitamine. Eu încerc pe cât posibil să îl “împrietenesc” pe cel mic cu acestea, deși nu îmi iese tot timpul, motiv pentru care încerc să vin cu noutăți pentru el?.

Acestea fiind spuse, vă las mai jos ingredientele pentru această salată colorată cu mango și cușcuș.

Ce vă trebuie?

? mango
?castraveți
? roșii
?ceapă verde
? telemea (eu am folosit una cu verdețuri)
?câteva fire de pătrunjel
? cușcuș (3-4 linguri)
? zeamă de lămâie după gust
? ulei de struguri

Salata de mango si cuscus

Cum se prepară?

1.Înainte de a pregăti această salată “super complicată”, este important să pregătim cușcuș-ul: îl hidratăm în apă fierbinte pentru 5-10 minute, până când acesta absoarbe toată apa și devine moale.

2.Între timp, taiem legumele de mai sus, telemeaua, peste care vom adăuga cușcuș-ul răcit. Adăugăm sare, ulei, zeama de lămâie și…gata?.

Voi ce salate mai aveți prin meniu?



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *