Gogosi de post pufoase si aromate

Gogosi de post pufoase si aromate

Atunci cand mergem la tara, avem parte de rasfat pe paine, de la mic la mare. Este mai mult decat evident cine mai “fura” din portia celuilat, insa acest lucru ma bucura tare mult. Nimic nu se compara cu viata simpla de la tara, iar Alexandru este tare fericit de fiecare data cand vine la bunici pentru ca nu sta locului o clipa.

Merge la padure si la Vede unde face “broaste”, o ajuta pe mamaie Lida sa ia oualele din cuibar sau legumele din solar, face curse cu bicicleta pe ulita, iar daca mai prinde si o ploaie, atunci porneste cu bunicul in cautarea de melci.

De asemenea, cand vin la tara, mamaie Lida stie ca dintre toate bunatatile cu care ne asteapta ea si mama nu trebuie sa lipseasca o portie de cartofi la tuci cu salata de varza, un orez cum doar mamaie stie sa il faca cu mirodeniile ei speciale si piesa de rezistenta : gogosi de post pufoase si aromate. Desi sunt facute din aluat de paine si primenite cu putina coaja de lamaie si vanilie, sunt pur si simplu geniale. Sunt sigura ca v-am facut pofta, asa ca am scris reteta fix cum mi-a zis mamaie🙂.

Gogosi de post pufoase si aromate

Ce va trebuie?

1 kg faina
100g zahar + 1 plic zahar vanilinat (pentru aroma)
500g apa calduta
50ml ulei
10g drojdie
coaja de la 1 lamaie

Cum se prepara?

1. Intr-un bol incapator adaugam toate ingredientele de mai sus si incepem sa framantam. Mamaie spune ca aluatul trebuie sa fie mai moale.

2. Aluatul se dospeste de 2 ori. Cu alte cuvinte, dupa prima dospire, il mai framantam inca o data si il lasam iar la dospit.

3. Dupa ce aluatul a crescut, incepem si formam bile potrivite din aluat, timp in care punem uleiul la incins.

4. Bilele le intindem cu mana in foi rotunde/ovale si apoi le punem la prajit. Le puteti decora cu zahar pudra sau zahar vanilinat.

Ce ziceti? Le incercati si voi?❤



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *