Ritualuri populare de invocare a ploii
Chiar daca acum am crescut, sunt la fel de captivata de povestile si amintirile depanate de mamaie. Asa cum le povesteste ea, nu o face nimeni! Vorba olteneasca, suflu greu si mai ales mainile batrane care ma mangaie atunci cand imi povesteste, reusesc sa ma poarte pe aripile dulci ale copilariei mele.
De fiecare data cand mergem la tara, ne bucuram de povestile ei. Asa si-a adus aminte de vremurile secetoase si cum apelau la diverse ritualuri populare de invocare a ploii cum ar fi “Paparudele” sau “Mamaiana”.
Mamaiana
Fetele si femeile de la tara, framantau o papusa din pamant pe care o impodobeau cu flori, lumanari aprinse, urmand apoi sa ii dea drumul pe apa ( ei se duceau cu totii la Vede). Scopul era sa tulbere norii si apele, asa cum se intampla inainte de inceperea ploii. Se adunau apoi pe marginea apei si cantau cantecul Mamaianei:
“Mamaiana, mamaiana
Deschide laditele,
Sa vie ploitile!
Mamaiana noua
Vino de ne ploua!”
Paparudele
Conform traditiei populare, Paparuda este un obicei agrar, care se practica in timpul zilei, in perioade de seceta si avand ca scop final “dezlegarea” ploii in interesul intregii comunitati.
De asemenea, Paparuda era vazuta ca un personaj feminin care poate sa aduca ploaia. Astfel, se formau grupuri de 6-8 fete cu varste cuprinse intre 12-13 ani, care erau acoperite de sus pana jos cu frunze de lipan sau boz. Acestea mergeau prin sat, din casa in casa, cantand si jucand pentru a invoca ploaia. Erau asteptate de fiecare gazda cu cate o caldare plina cu apa din care aceasta stropea paparudele, in timp ce ele cantau:
“Deschideti portitele
Sa intre ploitele
Paparuda, ruda
Vino de ne uda
Cu galeata noua
Dumnezeu sa ploua
De marti pana marti
Sa va saturati
De joi pana joi
Sa dea noua ploi
Unde dai cu sapa
Ca sa curga apa
Unde dai cu ciurul
Sa umpli patulul
Unde dai cu maiul
Sa curga malaiul
Drugile porumbului
Ca corarnele plugului
La anul si la multi ani!”
Dupa ce terminau de cantat, paparudele primeau daruri precumc grau, porumb, malai sau faina.
Sursa: “Traditii si Obiceiuri din judetul Olt” – dr. Georgeta Stoica si Rada Ilie
Cat de frumos!
Asa este!❤❤❤❤