Traim vremuri grele!

Cine ar fi crezut ca vom trai aceste vremuri? Cine s-ar fi gandit la un razboi atat de aproape de noi?Nu trece o secunda in care sa nu ma gandesc la ce se intampla in Ucraina.Ma furnica tot corpul doar cand vorbesc despre ce se intampla acolo!

Oare cata teama si frica se ascund in sufletul acelor oameni?Oare cum reusesc acele mame sa-si linisteasca pruncii adapostiti in subsolul blocului la auzul bombelor sau al impuscatorilor?Oare ce le vor da sa manance maine? Oare cum se simt femeile care au nascut in metrou sau in subsolul unui bloc? Oare cum se simt cei care nu au putut pleca impreuna cu ceilalti membrii ai familiei, stiind ca i-au lasat in plin razboi?Oare cati nu se gandesc ca e posibil sa nu isi mai vada familia vreodata?Oare cum o fi sa nu poti inchide un ochi de teama?

Azi baietelul meu a vazut cateva imagini din Ucraina, dupa un bombardament, si s-a intristat instant doar vazandu-le. Cum sa nu ma gandesc la acei copii care aud si simt cu adevarat acest razboi, la toti cei care au inima cat un purice de frica si se hranesc cu speranta ca acest razboi se va termina cat mai repede!

Poate vor fi voci care vor trece nepasatoare peste tot ceea ce se intampla sau vor spune ca si bunicii sau bunicele noastre au trecut prin asta si au supravietuit…si nu i-a mai vaitat nimeni atat. Dar tu ai vrea sa risti? Sa fii in locul lor? Cand stai in casa ta, in linistea ta, cand ai familia aproape, e usor sa judeci si sa comentezi…

E dureros tot ce se intampla si da…Charles Dickens avea dreptate…“we live Hard Times”!