Cadouri strălucitoare pentru femei prețioase

Cred că este în ADN-ul unei fete să aibă o slăbiciune pentru bijuterii, cel puțin la mine e sigur ceva strălucitor pe acolo. Oricum, cert este că primul cadou pe care l-am primit a fost o pereche de cercei din aur cu o piatră mică turcoaz. A fost primul dar primit de la ai mei. Chiar dacă am pierdut unul la un moment dat, l-am păstrat pe celălalt. Are o valoare sentimentală atât de mare, încât este una dintre bijuteriile mele neprețuite. Îmi place să spun că în acea piatră mică este concentrată toată dragostea părinților mei ( turcoazul este o piatră a protecției și a fericirii).
La fel ca și ai mei, sunt genul de persoană căreia îi place să ofere cadouri “memorabile” și să reziste peste ani și ani. Nu fac niciodată un cadou doar de dragul de a-l face, motiv pentru care sunt foarte atentă la detalii, astfel încât acestea să reprezinte ceva pentru aceea persoană. Bijuteriile se numără printre preferatele mele atunci când vine vorba să ofer un cadou dichisit și strălucitor, întrucât alegerea lor are mereu o poveste în spate. Sunt de părere că trebuie să le arătăm femeilor din viața noastră cât sunt de prețioase, fie printr-o vorbă bună, o îmbrățișare și de ce nu un dar care să le facă să se simtă importante.
În general, atunci când vreau să fac un cadou deosebit caut ca magazinul să vină și să îmi dea o mâna de ajutor pentru a face din acel cadou unul unic. În materie de bijuterii am câteva magazine de unde cumpăr aceste cadouri prețioase, cadouri cu poveste. Indira este unul dintre ele. De ce? În primul rând pentru că sunt autentici, iar bijuteriile lor sunt unice, create după design propriu. În al doilea rând pentru că au bijuterii de calitate în care se regăsește orice femeie, indiferent de rolul pe care îl îndeplinește în fiecare zi. Așa că am ales să vă împărtășesc câteva idei de cadouri strălucitoare pe care eu le-aș oferi femeilor prețioase din viața mea.
Mama
Pentru mine mama este cea mai importantă femeie din viața mea. Nu am cuvinte să spun cât de mult înseamnă pentru mine. Abia în momentul în care am devenit și eu mamă am înțeles perfect fiecare gest al ei, fiecare lacrimă de bucurie, de grijă, fiecare îmbrățișare…am înteles tot!
Pentru mine mama este prețioasă asemenea unei perle. Tocmai pentru că acestea simbolizează feminitatea, înțelepciunea, frumusețea și eleganța i s-ar potri perfect o bijuterie cu perle. Mi-ar plăcea să pot prinde într-un frumos colier toată dragostea mea pentru ea. Știu însă că orice i-aș oferi în dar, ar face-o fericită pentru că vine din partea mea.

Nașa
Nașa este ca o a doua mamă, una spirituală, pregătită mereu să te îndrume cu un sfat sau o vorbă bună atunci când ai nevoie, motiv pentru care aceasta merită să îi arăți recunoștința ta. Pentru că nașa mea este o femeie dichisită, sunt sigură că aș surprinde-o plăcut cu un set elegant format din inel și colier din argint .
Mi-a plăcut setul Hallie de la Indira, unul tare elegant și finuț, cu bijuterii placate cu aur roz de 14K, decorat cu trei pietre de opal etiopian. Nu am ales opalul întâmplător, ci pentru că este piatra lunii octombrie, luna în care ea este nascută. Mai mult, bijuteriile decorate cu această piatră demonstrează cât de mult apreciezi persoana căreia i le dăruiești.
Prietena
Se spune despre prietenii adevărați că sunt precum stelele: nu îi vezi mereu, dar știi că sunt acolo pentru tine. Având în minte acest lucru, dar și faptul că si prietenei mele îi place argintul la fel de mult cum imi place mie, aș alege un cadou pe care să îl purtăm amândouă. M-aș opri fie la o brățară din argint, fie la un colier cu un medalion în formă de stea, care să amintească de prietenia noastră de mii de stele.
De asemenea, mi-au sărit în ochi și bijuteriile din gama Carnival care sunt atât de colorate încât este absolut imposibil să nu îți însenineze ziua. Pentru că ea este o fire jovială, un astfel de inel colorat și vesel s-ar asorta perfect cu personalitatea ei . În cazul în care prietenei tale nu îi place argintul, găsești la Indira bijuterii din aur sau bijuterii din argint placate cu aur galben sau roz.
Pentru că bijuteriile, mai ales cele din argint, sunt slăbiciunea mea, recunosc că m-am agățat și eu de ceva?. M-a atras perechea de cercei din argint Star Pin, niște cercei stelari absolut adorabili. Mi-au plăcut tare mult cum vin în ureche și ca îi pot purta absolut oricând.
Așa că dacă vreți să smulgeți un zâmbet de pe chipul persoanelor dragi, Indira vă vine în ajutor. Mai mult, dacă vă înscrieți în clubul lor, veți primi un cadou de bun venit, dar și multe alte surprize (cum ar fi 10% cashback la comenzile următoare).
Voi ce cadouri strălucitoare ați alege pentru femeile prețioase din viața voastră?
Articol scris pentru competiția Spring SuperBlog 2021
Sursa foto: Indira.ro, facebook Indira, colaje foto editate cu Canva
Cred că la INDIRA găsim bijuteriile pentru orice femeie. Sunt superbe și originale ❤️
Daaa! ?Sunt pur si simplu adorabile!❤❤
Foarte frumos prezentat totul! ❣
Multumesc tare mult!❤❤❤
La cât esti de dichisită stiu ca totdeauna surprinzi persoanele dragi sufletului tau cu un cadou impresionant ! Stiu ca tu esti fan argint si iti ofer cu mare drag cercei pe care tii doresti ! Doar vine iepurașul !
Multumesc tare mult, nasa!❤ Deja au venit ( nu am rezistat prea mult sa nu ii cumpar)! Multi pupici ??