Fursecuri pufoase cu vanilie si portocala fara zahar
Dupa ce am dat o tura prin magazine si am vazut decoratiunile de Craciun si toate cele, mi-a fost de ajuns sa imi iau un napron si niste servete cu tematica de sezon, si spiritul Craciunului m-a cuprins instant. Atat de mult imi doresc sa vina 1 Decembrie sa impodobim bradul si casa, incat am dat drumul la colinde si am inceput operatiunea fursecuri pufoase cu vanilie si portocala fara zahar adaugat, arome nelipsite in perioada de iarna, alaturi de combinatia mar si scortisoara.
Colindele, mirosul de portocala, “zapada” in bucatarie…de la faina ce-i drept, au fost ingredientele perfecte pentru o zi grozava, mai ales ca fursecurile le-am pregatit impreuna cu chef Alexandru. Aceasta activitate de bucatareala si de joaca in bucatarie este una dintre activitatile propuse pentru calendarul de advent de anul acesta, una care i-a placut maxim. Cred ca l-a fel de mult i-a placut si sa manace fursecurile cu greentella lui?.
Va las mai jos reteta pentru aceste pufosenii delicioase si aromate, iar daca doriti sa le dichisiti o leaca puteti sa faceti o glazura de cacao sau sa ii ungeti cu putina miere si sa presarati fulgi de cocos sau nuca macinata. Sunt o groaza de variante.
Ce va trebuie?
150g faina alba
2 oua
200g amidon de porumb
200g unt cu 82% grasime
4 linguri miere ( sau in functie de gust)
1lingurita rasa de praf de copt
coaja de portocala
esenta de vanilie
Cum se prepara?
1.Intr-un bol mixam untul la temperatura camerei impreuna cu mierea si oualele. Apoi adaugam coaja de portocala si esenta de vanilie.
2.Adaugam faina cernuta, praful de copt si amidonul, incorporandu-le cu ajutorul unei spatule. Puteti sa mai adaugati putina faina daca aluatul este prea lipicios si nu il puteti intinde.
3.Intindem aluatul pana obtinem o foaie de ~ 2cm grosime ( de la mama am invatat ca va puteti folosi de foile de copt: puneti aluatul intre doua foi de copt si intindeti cu sucitorul. Nu se mai lipeste de masa?).Decupam cu ajutorul formelor fursecurile pe care le vom pune in tava tapetata cu hartie de copt, in cuptorul deja incins.
4.Lasam fursecurile la copt pentru 15- 20 minute la foc mediu sau pana cand partea de jos se rumeneste usor.
Zambiti! Iubiti! Fiti fericiti!
Dupa prajitura ta minunata, fursecurile acestea sunt in planul meu pentru dulciuri saptamana care vine ? Voi reveni dupa ce le voi face si le vom gusta (eu si familia) O duminica frumoasa si o saptamana binecuvantata, Alexandra! xx
Abia astept sa imi spui daca ti-au placut! Noua ne plac tare mult, mai ales ca sunt super aromate! O zi frumoasa!??