Un rasfat dulce cu multa blandete si dragoste!

Diminetile mele au miros puternic de vanilie de la patiseria din colt si inevitabil ma duc cu gandul la copilarie si mai mult ma cuprinde un dor nebun de ea, de mamaia mea. Doamne, cat o iubesc! Cu parul nins de vreme, plin de argint, dar cu aur in inima, cu mainile aspre de munca, fata cu riduri de atatea griji pentru noi, cu toate astea, asa batrana, ea e frumoasa si buna! Doamne, oare ai pus toata bunatatea si blandetea doar in inima ei?

Andy Rooney spunea ca ” elefantii si nepotii nu uita niciodata nimic”. Ei bine, nici eu nu pot sa uit copilaria mea la tara, dar mai ales legatura stransa pe care o am cu mamaie, care mi-a fost alaturi de cand eram “cat o lingura”. Nu pot sa va spun cat de bucuroasa e atunci cand ii calcam pragul. Se lumineaza la fata, iar atunci cand il vede pe Alexandru capata o energie inepuizabila. Cred ca fericirea asta mare si multa, face minuni!

Este in zadar sa va spun cata fericire i-am adus ultima oara cand am fost la tara, asta pentru ca ne-a vazut pe toti stransi la ea pe batatura. De fiecare data cand ma duc la ea am acelasi obicei de cand sunt mica: deschid larg poarta de la drum si strig cat pot de tare : mamaieeeee! Imediat imi raspunde si vine spre mine cu pasi repezi sa ma imbratiseze.

Curtea mare, plina cu pomi, iarba verde proaspat tunsa de abia ne asteptau. Mamaie si mama i-au pregatit celui mic coltul de joaca, in curte : o masa de lemn cu trei picioare ( de aia veche, de demult) cu un scaunel vechi cam de 28 de ani ( era al  meu de cand eram de varsta lui Alexandru)  si un cos impletit plin cu mingii si alte jucarii. Strengarul a fost tare incantat cand si-a vazut cosul cu jucarii, dar mai ales cand a vazut ca are un catel cu care sa se joace toata ziua. Alergatul puilor si al iedutului, datul in leagan si mai ales “inspectarea” curtii cu tricicleta au fost multe din activitatile micutului.

Am avut niste zile absolute minunate, singura mea “treaba” a fost  sa ii pregatesc mancarea celui mic si sa stam cu totii la povesti. Mamaie ne-a facut toate poftele de la cartofi prajiti in tigaia veche de tuci cu oua ochiuri ( daca nu infulec macar o data cartofi cand ma duc la tara simt ca nu am mancat nimic), la orez cu lapte si scortisoara, paine calda abia scoasa din cuptor si unde mai pui ca ne-a pregatit cafeaua in fiecare dimineata. Asa este ea! Nu stie sa zica niciodata nu, nu sta niciodata, iar atunci cand “ni se aude gura-n batatura “, cum spune ea, are tot ce isi doreste. Traieste prin noi si pentru noi.

 A venit randul meu sa o cuprind strans in brate si ii port de grija. Incerc sa ii fac mici bucurii, bucurii care sa-i hraneasca sufletul. Stiu ca orice i-as darui nimic nu o bucura mai mult decat ceva de la Alexandru. Asa ca i-am facut un “tablou” (o vaza cu flori pictate cu furculita de catre el, iar eu i-am completat decorul). Mai are rost sa spun ca a izbucnit in plans si l-a pupat de mama focului? Sau ca are o polita unde pastreaza toate darurile si pozele cu noi?

Nu vezi ce am scris, dar stii ca pentru mine tu esti modelul meu de daruire, de iubire, de smerenie si mai ales de renuntare la sine!