Povesti nemuritoare spuse, nu citite!
De cand suntem mici ni se citesc povesti nemuritoare, cu regi si regine, cavaleri, oameni simpli si curajosi, cu mesaje care mai de care. Vine o vreme cand copii de alta data ajung adultii de azi carora li se tot spun povesti nemuritoare. N-ar fi nimic rau sa ni se mai spuna povesti, insa atunci cand povestea nu te unge pe suflet, nu iti aduce o stare de bine, o invatatura…atunci raman doar vorbe spuse in vant..
Dupa o perioada in care mi s-au tot spus povesti nemuritoare, am ajuns la tara si m-am intalnit cu adevaratele povesti nemuritoare pe care ai mei mi le citeau cand eram copil…fix aceleasi carti pe care bunicii mei le-au citit tatalui meu. Am deschis una dintre carti si am citit o poveste la intamplare, o poveste din literatura indiana care suna cam asa:
” Traia odinioara un om care voia sa castige bunavointa regelui. Intreba el pe curteni ce trebuie sa faca. Unul ii spuse:
– Nimic mai usor; daca vrei sa-i intri in voie, trebuie sa faci tot ce-i place, chiar greselile lui trebuie sa le maimutaresti.
Omul, bagand de seama ca regele clipea des din ochi, incepu sa faca si el la fel.
Regele il intreba:
– De ce clipesti asa de des din ochi? Nu cumva esti bolnav?
– N-am nimic. Nu sunt bolnav. Clipesc des ca si maria voastra, sa va castig bunavointa
Regele se supara si porunci servitorilor sa-l goneasca din regat.”
Nu stiu cum am oprit fix la aceasta poveste, dar am stat si am facut o paralela cu lucrurile din ziua de azi. Cate persoane nu sunt precum omul care dorea sa fie pe placul regelui. Oameni care nu sunt asumati, ci lingusitori, care nu isi spun parerea de frica sa nu fie “luati la ochii” ?
Stau si ma gandesc cat de bine ne-ar fi daca “regii” din zilele noastre ar lua exemplu regelui din poveste si ar incuraja autenticitatea, oamenii care au coloana vertebrala si care se accepta pe ei asa cum sunt, cu riscul ca pot fi indepartati sau catalogati doar pentru ca nu fac ceea ce fac si ceilalti.
Uneori ar trebui sa ne oprim putin…doar putin, sa ne uitam in jurul nostru si sa vedem de ce fel de oameni suntem inconjurati si in care poveste alegem sa fim…