Zile de poveste in Maramures

Am poposit pentru a doua oara in Maramures si ne-am simtit de parca a fost prima data. Verdele smarald, bucatele alese, oamenii faini si locurile frumoase pe care le-am descoperit sunt doar cateva dintre lucrurile care te fac sa ai zile de poveste in Maramures.

Unde ne-am cazat?

Ne-am cazat la Glodeanca Resort, o pensiune tare frumoasa din satul Glod, la aproximativ 10 km de Manastirea Barsana. Este un loc de poveste, cu cascada si valtoare in gradina, ciubar, dar mai ales cu gazde primitoare si atente la detalii.

Acum 100 de ani, aici functiona un ansamblu gospodaresc format din moara si valtoare, ansamblu cunoscut sub denumirea de “Moara si valtoarea lui Nichita”. Oamenii din sat veneau aici sa macine cereale, Mosu’ Nichita, fiind chiar strabunicul gazdei noastre. Pietrele din poza de mai sus sunt cele cioplite de acesta, alaturi de frumoasa poveste care sta la temelia a tot ce inseamna Glodeanca de azi.

Pensiunea este un loc potrivit si pentru micii vizitatori, care vor gasi aici “camera cu jucarii”, dar si un loc special amenajat in aer liber cu trambulina, tobogane si altele care ii vor tine in priza. Alex a fost extrem de incantat, mai ales ca si-a facut multi prieteni, intrucat majoritatea turistilor vin cu copiii.

Cazarea a fost cu mic dejun inclus, un mic dejun cu multe bunatati gustoase din care aveai cu siguranta ce sa alegi. Iaurt de casa, lapte din gospodariile din sat, clatite cu gem sau branza dulce, branzeturi si cate si mai cate. Puteti opta si pentru cina, asta daca nu va prinde colindatul pe undeva, asa cum ni s-a intamplat noua. Am servit cina in doua seri, unde am mancat pentru prima oara ciorba de carnati si gulas. Nu am cuvinte sa va spun cat de bune au fost, insa poate le faceti o vizita si va convingeti singuri.

Ce am vizitat?

Ziua 1 :  Plimbare cu mocanita de la Viseul de Sus – satul Sarbi – satul Breb

Prima zi am alocat-o mersului cu mocanita si asta pentru ca intreaga plimbare stiam ca dureaza cateva ore, mai exact 5 ore jumatate (dus-intors),  insa a meritat din plin. Noi ne-am luat bilete online pentru ca am prins saptamana cu Sfanta Marie si stiam ca va fi aglomerat, dar oricum recomandarea este sa vi le luati din timp.

Chiar daca le-ati achizitionat online, tot trebuie sa treceti pe la casa de bilete ( este una special pentru cele online) pentru a primi cartonasele de calatorie. Desi este destul de aglomorat, exista o parcare generoasa chiar in curtea garii unde puteti lasa masina.

Mocanita de la Viseul de Sus are un traseu absolut superb! Este ultima cale ferata forestiera cu abur din lume, functionand fara intrerupere din anul 1932. Desi traseul mocanitei are o lungime de 60 km, cel destinat turistilor este de 21.5 km, pana la statia Paltin.

• 

Poate ca plimbarea pare cam lunga (avand in vedere viteza cu care merge mocanita ~30km/ora), insa mai sunt opriri pe drum, intrucat mocanita trebuie sa fie alimentata cu apa si lemne, dar si turistii. Astfel, mocanita face si o oprire destinata turistilor (undeva la 15 minute) de unde puteti cumpara gogosi, placinte si ceva de baut.

O data ajunsi la Paltin, veti avea parte de cea mai frumoasa primire oferita de cativa tineri imbracati in portul traditional, care vor oferi si un mic program artistic de jocuri populare. Aici puteti servi ceva de mancare, cumpara suveniruri, dar si vizita un mic muzeu despre istoria mocanitei.

Dupa plimbarea cu mocanita, ne-am intors spre casa, dar nu inainte de a merge pana in satul Sarbi, unde am zarit casa mesterului popular Gheorghe Opris, meșter de sticle artizanale și prelucrarea lemnului. Auzisem de celebra sa poarta cu horinca si ne-am zis ca e musai sa trecem sa o vedem.

Este atat de frumos sculptata cu diferite motive tradionale, iar ideea cu hornica o face si mai speciala. Din pacate nu l-am gasit acasa, dar ne-am bucurat sa vedem vis a vis de casa acestuia ansamblul de arhitectura tehnica populara, unde se gasesc valtoarea, moara de apa, batoza, dar si cazanele unde se prepara licoarea magica, horinca.

De aici am plecat spre Breb pentru a ne plimba putin pe ulitele satului intrucat nu il mai vizitasem de vreo sapte ani. A ramas la fel de frumos si de autentic. In prima zi nu am reusit sa luam ulitele la picior, insa am poposit la Casa lu’ Dochia. Aceasta casa restaurant face parte din Casele Morosenilor ( veti gasi aici Casa lu’ Stefan si Casa lu’Pistau) , case traditionale, reconditionate, care duc mai departe frumusetile maramuresene. Am mancat pita cu unsoare, o carne de porc care se topea in gura si am incheiat cu prajitura albinita. Nici ca se putea mai bine!

Ne-am retras apoi la pensiune unde am avut parte de o seara cu foc de tabara, floricele, bezele alaturi de ceilalti oameni faini cazati aici. Mai are rost sa va spun cat de fericiti eram cu totii? V-am zis ca am avut gazde bune.

Ziua 2:  Biserica de Lemn din Glod – La Moara la Niculai – Manastirea Barsana

A doua zi a fost si de sarbatoare, fiind Sfanta Maria. Tare mult mi-am dorit sa prind o astfel de zi, o zi in care fiecare de la mic la mare se imbraca in straie traditionale. Doamna Ileana, gazda noastra de la Glodeanca, ne-a imbracat si pe noi in costume populare (inclusiv cu opinci) facandu-ne astfel sa fim de-ai locului.
Nu exista o emotie mai mare pentru mine decat purtarea straielor populare. Asa cum am mai zis-o, atunci cand imbrac ia, costumul popular, simt ca port tot cu mine tot ce inseamna Romania.

Ne-am gatit de sarbatoare si am plecat spre biserica din sat, o biserica din lemn din anul 1700. Mi-a fost tare drag sa vad cum toti glodenii vin la biserica, de la mic la mare, imbracati in costum popular. E emotie pura! E atat de autentic totul!

Dupa ce am venit de la biserica, ne-am schimbat si am dat o fuga pana la Moara la Niculai unde am platit 1 leu /persoana taxa de intrare si am intrat sa vizitam putin. Am crezut ca putem si manca, dar din pacate nu, insa am servit ceva racoritoare.

De aici am plecat la “Fii Satului” organizat in Barsana, unde la fel, toata lumea era imbracata cu haine de sarbatoare. Am luat pulsul, am mai cumparat o jucarie pentru Alex ca doar nu era sa plecam cu mana goala de la balci si am pornit spre cazare.

Nu am putut sa nu trecem si pe la Manastirea Barsana si sa ne mai bucuram inca o data de linistea de aici. Aceasta este una dintre cele mai frumoase manastiri de la noi din tara, dar si una dintre cele mai inalte, avand o inaltime de 57m. Veti gasi aici altarul de vara, casa voievodala, casa artistului, chiliile, muzeul de icoane si carte veche, dar si poarta maramureseana.

Ajunsi acasa, ne-am bucurat de linistea si frumusetea de la pensiune, alaturi de un pahar rece de vin adus direct de la crama, am infulecat placinte cu urda si marar, gulas, dar si o prajitura delicioasa cu mere din belsug. Alex s-a jucat in voie cu noii sai prieteni si toata lumea a fost mega incantata, mai ales ca seara am sarbatorit Mariile de la pensiune.

Ziua 3 : Casa Memoriala ” Stan Ioan Patras” ( mesterul populare care a creat crucile de la Sapanta) –Breb

Daca ajungeti in Maramures, e musai sa ajungeti si la Sapanata pentru a vedea Cimitirul Vesel, dar si casa memoriala a lui Ion Stan Patras, mesterul popular care a sculptat ” lemnele de căpătâi, tăvălugite de soarele, de vântul şi de ploile nordului” cum erau numite celebrele cruci cioplite in lemn de stejar cu texte care spuneau povestea celui trecut in nefiinta.

(sursa: sapantamaramures.ro)

Asa ca, in a treia zi de vacanta, dupa micul dejun la fel de copios, am pornit spre casa mesterului ( sunt undeva la 50 km de la Glodeanca pana la Sapanta),  o casuta din lemn tare frumoasa, cu pridvor, unde predomina celebrul albastru de Sapanta, dar si creatiile mesterului, iar imediat langa casa se afla atelierul acestuia.

Despre Stan Patras am aflat ca prima cruce pe care a creat-o a fost in anul 1935, insa de-a lungul vietii a sculptat undeva la 700- 800 de cruci, pe langa porti maramuresene, troite, inclusiv mobilier, unele dintre ele fiind admirate chiar in casa muzeu.

Pana anul trecut, de acest muzeu avea grija Dumitru Pop care a dus mai departe mostenirea lasata de Ion Stan. Din pacate , Dumitru Pop a decedat in decembrie 2022 , iar acum se ocupa de acest loc un fost ucenic de-al sau pe care il chema…tot Ion Patras…mi s-a parut absolut incredibil cat de frumos merge mai departe aceasta poveste.

Dumitru Pop spunea ca  „Cimitirul vesel din Sapanta este singurul loc din lume unde se rade de moarte si pentru cei care ma intreaba spun ca sunt din Sapanta, locul in care moartea si-a pierdut samanta”.

Este o bucurie sa vezi cum astfel de oameni duc mai departe aceasta mostenire, o mosternire atat de valoroasa, prin intermediul careia Romania este atat de frumos prezentata.

Dupa ce ne-am achizionat cateva suveniruri, unele mai lichide, am plecat din nou spre Breb intrucat am vrut sa stam mai mult si sa nu mai fim pe graba. Dupa ce am luat ulitele la pas, am trecut sa vedem si casa regelui Charles, chiar daca doar la exterior, ne-am multumit si cu atat.

Ne-am propus ca data viitoare cand venim in Maramures sa ne cazam o data si in Breb. Mi- ar placea tare mult sa facem ” Drumul Verde”, un drum care leaga sapte arii protejate si sapte sate. Este un drum unde masinile nu au acces, insa din cate am inteles poate fi parcurs cu bicicleta sau pe jos ( puteti face trasee montane : gasiti aici mai multe informatii )

• Cele sapte arii protejate sunt :Rezervatia Creasta Cocosului, Padurea Craiasca, Lacul Morarenilor, Tarurile de la Hoteni, Turbaria Iezerul Mare, Cheile Tatarului si Mlastinile Poiana Brazilor.

• Cele sapte sate traditionale sunt: Ocna Sugatag, Budesti, Breb, Hoteni, Harnicesti, Desesti si Mara.

Am ajuns din nou la restaurantul Casa lu’ Dochia. Ne-am luat de aceasta data pastrav, mamaliga cu branza de oaie si jumari la cuptor si o pufosenie de chec. Un deliciu! Am zis ca e musai sa ne cazam o data si aici, la una dintre cele doua case ale morosenilor. (Sursa: cazare-breb.ro)

Mi-a placut ca am gasit aici celebrul copac cu oale, foarte des intalnit in gospodariile maramuresene. Traditia spune ca daca intr-o gospodarie se afla un astfel de copac care are in varf o oala rosie, atunci in aceea casa este o fata la varsta maritisului. Mai mult, cu cat era mai incarcat, cu atat familia fetei era mai instarita si zestrea era consistenta.

Pot doar sa va spun ca aceste zile petrecute aici ne-au bucurat sufletul, ochii, dar si papilele gustative. Am avut cu adevarat cateva zile de poveste in Maramures, unde ne-am relaxat incredibil si am simtit ca apartinem acestui plai cu flori.

Am plecat apoi spre pensiune intrucat ne asteptau ceva bagaje de facut, dar mai ales un drum lung si o parere de rau ca trebuia sa plecam.

Mai mult, daca regelui Charles ii place atat de mult Romania, cred ca noua ar trebui sa ne placa si mai mult, avand in vedere ca este tara noastra si sa incercam sa o promovam cat mai mult, prin intermediul locurilor si oamenilor frumosi care ne asteapta sa le calcam pragul.