Fursecuri super ciocolatoase
Imi place tare mult sa prajituresc, mai ales in aceasta perioada, iar de Craciun m-am gandit sa ii surprind pe cei dragi cu cat mai multe feluri de fursecuri si biscuiti, cat mai aromati si deliciosi (asa cum sunt biscuitii cu ricotta si lamaie sau bulgarasii cu nuca).
Nu avea cum sa nu pregatesc si ceva cu ciocolata, motiv pentru care au aparut aceste fursecuri super ciocolatoase. Asa ca, daca sunteti fani brownie, atunci aceste fursecuri super perfecte. Nu mai stati pe ganduri si incercati-le! Se fac destul de repede si dispar ca prin magie din farfurie?.
P.S. Din ingredientele de mai jos mi-au iesit undeva la 25 de fursecuri super ciocolatoase.
Ce va trebuie?
Ganache de ciocolata
100 ml smantana
150g ciocolata (eu am folosit banuti de ciocolata cu lapte Callebaut)
Aluat fursecuri
200g unt
100g zahar
1 ou +1 galbenus
250g faina
50g cacao
50g banuti de ciocolata
1 lingurita praf de copt
esenta de vanilie
Cum se prepara?
1. Pentru inceput pregatim umplutura pentru fursecuri. Astfel, incalzim smantana pe care o adaugam peste ciocolata si amestecam bine pana cand obtinem un amestec omogen pe care il vom lasa la congelator pentru 15-20 de minute, timp in care pregatim aluatul pentru fursecuri.
2. Intr-un bol adaugam untul la temperatura camerei pe care il vom mixa cu zaharul pana cand obtinem un amestec cremos. Incorporam apoi oul, galbenusul, esenta de vanilie si mixam bine in continuare.
3. Intr-un bol separat adaugam ingredientele uscate: faina, cacao, sarea si praful de copt pe care le amestecam, urmand ca apoi sa le incorporam peste ingredientele umede, iar la sfarsit adaugam si banutii de ciocolata.
4.Din ganache-ul de ciocolata formam mici bilute pe care le vom inveli in aluatul pentru fursecuri. Asezam bilele astfel obtinute in tava, pastrand ceva distanta intre ele si lasandu-le la copt pentru 10 minute la 180 de grade.
Spor la prajiturit!?