Puterea miraculoasa a lui “Multumesc”

Inca din copilarie am fost invatati sa fim politicosi, sa fim educati, sa stim cum sa ne comportam in societate. “Multumesc” cred ca este printre primele lectii de buna crestere pe care le luam in bagajul pregatit pentru calatoria numita Viata. In aceasta calatorie stim cu totii de cate ori ne-am lovit si ne vom lovi de puterea miraculoasa a lui “Multumesc” si cat bine ne-a adus.
Atunci cand invatam o limba straina “multumesc” se regaseste printre primele cuvinte invatate? Sa fie oare coincidenta? Eu zic ca nu, pentru ca bunul simt si educatia sunt apreciate oriunde, depasesc orice granita, fiind cea mai buna carte de vizita a unei persoane.

Multumesc reprezinta din punctul meu de vedere cea mai mare dovada de apreciere, respect si de recunostinta pe care o poti oferi cuiva. Cred ca una dintre puterile miraculase a lui multumesc este pozitivitatea pe care o aduce alaturi de incarcatura emotionala pentru ca fiecare “multumesc” poarta cu el o poveste. Unii poate ar crede ca ai nevoie doar de daruri scumpe pentru a arata cuiva cat de important este, dar oare cat ar valoara pentru o persoana sa ii multumesti sincer, din tot sufletul pentru ce reprezinta pentru tine, dar mai ales pentru lucrurile pe care ti le-a facut.
Astazi, 11 ianuarie, de Ziua Internationala a cuvantului multumesc imi doresc sa le multumesc tuturor oamenilor din viata mea pentru dragostea si grija lor, pentru fiecare sfat, bucurie, dar mai ales pentru fiecare zambet pe care mi l-au oferit.
Ii multumesc lui Dumnezeu pentru tot ce mi-a dat, dar mai ales pentru ca nu uita niciodata de mine si de ai mei.

Iti multumesc, copile, ca mi-ai aratat ca pot sa iubesc nemarginit.
Iti multumesc tie, jumatatea mea, pentru ca esti sprijinul meu in toate si imi aduci echilibru.
Va multumesc dragi parinti ca m-ati facut OM mare.
Multumesc bunicilor pentru cea mai buna lectie de iubire si blandete.
Multumesc nasilor nostri pentru indrumare si sustinere neconditionata.
Multumesc dascalilor care m-au ajutat sa pun caramida cu caramida fundatiei numita educatie.
Multumesc prietenilor pentru bucuriile aduse zi de zi si pentru cele mai tari amintiri care ne vor tine de cald la batranete?
Va multumesc voua, dragi cititori, ca sunteti mereu aici in calatoria noastra pe aripile gustului si nu numai.
Cred doar ca ar trebui sa multumim mai des si sa ne bucuram cu totii de puterea miraculoasa a lui multumesc, un cuvant simplu, dar de nepretuit.
Multumesc bunului Dumnezeu pentru ca in fiecare zi are grija de noi! Multumesc Domnului ca mi-a dăruit copii minunați asa cum sunteti voi ! Multumesc Domnului pentru ce a ce suntem !
Va multumim tare mult, dragii nostri! Sa fim sanatosi cu totii sa ne bucuram impreuna de cat mai multe clipe frumoase!???
Multumesc pentru vizita si pentru comentariu 🙂
Cu mare drag!?
Iti multumesc Doamne pentru tot!Multumesc copii pentru tot ce imi daruiti in fiecare clipa!