Parintii, primul model din viata copiilor

Nu stiu daca v-ati gandit vreodata cat de mult ne influentam unul altuia comportamentul sau cum ” furam” nevinovat din gesturile persoanelor cu care interactionam, dar mai ales a membrilor din familie. Fara doar si poate parintii sunt primul model din viata copiilor, fiind de datoria noastra sa le oferim cele mai bune exemple. Nu degeaba se spune ca sunt importanti cei sapte ani de acasa. Din punctul meu de vedere ei reprezinta fundatia unei educatii sanatoase, iar daca fundatia este solida, atunci cu siguranta va rezista in timp.

Cred cu tarie ca fiecare gest, vorba, pasiune se transmite instant catre cei mai mici membri din familie, dar si invers. Mi-am propus sa ii ofer lui Alexandru un stil de viata cat mai sanatos, mai ales din punct de vedere al alimentatiei. Desi are aproape trei ani, am incercat pe cat posibil sa il feresc de zahar, am preferat sa ii pregatesc eu in casa dulcegarii. Usor, usor ne-am dezobisnuit si noi de zahar, am folosit mai mult miere sau indulcitori naturali precum eritritol, stevie, xyliton si nu prea mai cumparam bazaconii din comert.

Mai nou, Alexandru este ajutorul meu de nadejde in bucatarie, vine singur in bucatarie si isi trage scaunul pentru a framanta impreuna ( am fost super uimita cand am vazut cum ma imita in momentul in care arunca aluatul de cozonac pe blatul de lucru), amesteca cremele si apoi le gusta, iar cel mai important este ca totul ii vine natural.

Noua, mie si sotului, ne plac la nebunie muzica si dansul ( da, da si sa ne ducem la nunti?) , iar Alexandru pare ca a mostenit si el ritmul si veselia adusa de muzica si dans. Ii place sa cante, fredoneaza si tine corect ritmul, iar din cand in cand ii iese si coregrafia. Am descoperit impreuna cat de frumoase sunt povestile, iar cel mai tare lucru mi se pare atunci cand vrea el sa ne “citeasca” cu aceiasi intonatie cu care i-am citit eu sau tatal sau.

Inainte de a deveni parinti, nu ne spuneam chiar tot timpul “multumesc” sau ” te rog frumos” dupa fiecare chestie. Acest lucru s-a vazut si in comportamentul lui Alexandru, care nu spunea mereu multumesc cand primea ceva sau un simplu te rog atunci cand avea nevoie de ajutor sau dorea un anumit lucru. Mi-am dat seama ca desi noi ii atrageam atentia, cel mai repede i-a intrat in reflex atunci cand ne-a auzit pe noi cat de des folosim cuvintele magice, iar acum ii vine manusa sa le foloseasca.

Am vrut sa subliniez faptul ca atat lucuruile bune, cat si cele mai putin bune isi pun amprenta asupra noastra, dar mai ales asupra celor mici. Sunt cei mai buni imitatori si tocmai din acest motiv noi, parintii, suntem primul model din viata copiilor. Teoria este teorie si toata lumea o invata mai greu, in schimb, atunci cand vezi efectiv sau auzi de mai multe ori acelasi lucru ( nu degeaba se spune ca repetitia este mama-nvataturii) retii mult mai usor, intr-un mod natural. Cei sapte ani de acasa sunt fara dar si poate fundatia unei educatii sanatoase, iar copii sunt oglinda parintilor (bineinteles ca mai exista si exceptii?).

Imi doresc sa fim pentru Alexandru un bun exemplu, motiv pentru care in fiecare zi incercam sa invatam lucruri noi cu totii, sa ne descoperim si sa invatam atat noi de la Alexandru cat si el de la noi, astfel incat sa ii punem in bagajul vietii lucurile care nu vor seca nicioadata : dragostea noastra, educatia si un suflet plin cu amintiri care sa ii insenineze chipul de fiecare data cand isi va aduce aminte de copilarie si nu numai.

Niste parinti?