Fursecuri cu nuca si miere

Iubesc bucataria italieneasca si sunt mereu in cautare de retete care sa imi aminteasca de ea. Recent am citit despre sfratti di Pitigliano, niste fursecuri cu aluat fraged si umplutura cu nuca si miere. Sunt de origine italo-evreiasca, fiind intalnite mai ales in comunitate din Pitiglanio, un sat toscan care este adesea numit si “Micul Ierusalim”.
In italiana, “sfratti” inseamna evacuat si aminteste de obiceiul local de a bate la usile evreilor cu un bat. Acest obicei dateaza din secolul al XVII-lea, cand Marele Duce al Toscanei, Cosimo al II-lea de Medici, a emis un edict prin care le-a ordonat evreilor din Pitigliano, Sovana si Sorano sa-si paraseasca locuintele si sa se mute in ghetoul Pitigliano.
Un secol mai tarziu, evreii din Pitigliano au creat acest desert pentru a comemora evenimentul mesagerilor care, batand la usile evreilor, le-au ordonat sa plece. Acest desert este alungit fiind asemanator cu un bat si destul de aromat de la coaja de portocala, anason sau scortisoara. (sursa: wikipedia).
Aluatul este atat de bun incat merita incercat si cu alte umpluturi: gem de prune cu nuca macinata, umplutura din smochine cu suc de portocale si putina miere. Eu pe acestea le am pe lista pentru perioada sarbatorilor.
Pentru reteta m-am inspirat de aici.

Ce va trebuie?
Aluat
300g faina + 3g praf de copt
50g zahar + 1 plic zahar vanilinat
100g unt rece
40ml ulei
60ml apa rece ( in reteta originala se foloseste vin alb)
Umplutura
300g nuca
300g miere
Coaja de portocala
Putina scortisoara
Cum se prepara?
1.Intr-un bol adaugam faina, praful de copt, zaharul si untul rece si incepem sa le amestecam pana cand obtinem un aluat nisipos.
2. Adaugam apoi apa si uleiul, framantand pana cand obtinem un amestec omogen.
3. Impartim aluatul in doua parti pe care le impachetam in folie alimentara si le lasam la rece pana cand pregatim umplutura.
4. Intr-o tigaie antiaderenta adaugam mierea, coaja de portocala si scortisoara. Cand mierea incepe sa aiba o consistenta mai lichida, adaugam nucile taiate grosier si le gatim pentru cateva minute. Lasam amestecul deoparte pana cand se raceste complet.
5. Pentru asamblare, intindem aluatul intr-o forma dreptunghiulara si adaugam din umplutura. De preferat sa folosim folie alimentara/foaie de copt atunci cand intindem aluatul pentru ca ne va fi mai usor sa rulam si sa strangem bine aluatul (la fel ca la salamul de biscuiti).
6. Tapetam o tava de copt cu hartie de copt, adaugam batoanele si lasam la copt in cuptorul deja incins pentru 30 de minute. Scoatem batoanele de la cuptor, le lasam sa se raceasca si apoi le feliem.
Spor la prajiturit!



Bine ai venit!

