Ajutorul de nădejde al lui Moș Crăciun sunt…eu!

Îmi place fără dar și poate tot ce înseamnă Decembrie de la frigul care intră pe fereastră, luminițele care dau un aer de sărbătoare rașului până la forfota din magazine în încercarea de a cumpăra cele mai frumoase cadouri pentru cei dragi. Este aceea luna din an când totul pare desprins din altă lume, o lume presărată cu praf magic. Încă de la începutul lunii îmi întru în rol, pentru că ajutorul de nădejde al lui Moș Crăciun sunt…eu. Actualizez lista de cumpărături : tai, șterg , adaug, astfel încât să cumpăr cadoul potrivit pentru fiecare. Sunt genul ăla de persoană căreia îi place să împacheteze cadourile (așa cum mă pricep eu mai bine), să le adaug eticheta cu tematică de Crăciun pe care să scriu numele fiecăruia, alături de un mesaj drăguț, dar mai ales să strecor ceva personalizat în fiecare cadou. Îmi place la nebunie să cumpăr cadouri, să le dichisesc, dar în aceiași măsură să și primesc. Anul acesta situație este puțin diferită, doar că de data aceasta cadourile nu vor mai aștepta sub brad sa fie găsite de “titulari” …din motive de pandemie :). Pentru că sunt o mega fană a cumpărăturilor, mai ales cele de Crăciun, vă las mai jos câteva idei de cadouri pe care eu le consider a fi potrivite pentru această perioadă .
Cadouri pentru EA
Este destul de greu să reușești să surprinzi o femeie, mai ales cu cadourile de Crăciun, fiind practic ultima rundă din an și trebuie să fie una specială. Cadourile pentru EA trebuie să aibe acel ceva, astfel încât ea să se simtă răsfățată, dar mai ales să simtă că ai alocat timp pentru ea și ești atent la detalii. Nu este vorba neapărat despre valoarea materială, cât de parte sentimentală. De exemplu un parfum. O să zici că este o idee banală, dar acel ceva pe care ea îl așteaptă depinde de nota personală pe care tu o vei aduce. Astfel, găsește un parfum care să rezoneze cu personalitatea ei (jucăușă, romantică, pasională, etc), cu aromele pe care le îndrăgește și asortează un bilețel cu câteva gânduri scrise special pentru ea. Arată-i cât de mult o iubești și o apreciezi.

O altă idee care îmi vine în minte este alegerea ținutelor de sărbători, fie de Crăciun sau Revelion. Probabil știi câte bătăi de cap îi dau alegerea ținutei, să nu fie prea elegantă, să nu pară că este prea mult ară njat ă , să se potrivească în context, etc. Dacă o cunoști atât de bine, acum este momentul să îi arăți asta prin alegerea unei ținute pentru ea. Îți trece cumva prin cap ideea că o să creadă că ea nu poate gândi sau alege singură ? Ei bine, gândește-te de câte ori ați văzut filme în care personajul principal (EL) , o surpinde pe EA cu o rochie elegantă și un bilețel prin intermediul cărora o invită la o cină romantică. Oare de câte ori ai auzit-o suspinând zicând că ar vrea să-i se întâmple și ei?
Propunerea mea pentru Crăciun este o pereche de pantaloni de damă albi de pe Answear.ro, la care aș asorta o maleta roșie și o pereche de pantofi bej cu toc.

Pentru Revelion m-am gândit la o ținută ” all black”, simplă, dar frumos accesorizată. Așa că m-am oprit la o rochie de damă mulată pentru a evidenția formele, o pereche de pantofi negri și cercei cu pietre colorate pentru o pată de culoare. O ținută feminină și sexy, perfectă pentru o astfel de ocazie.
Cadouri pentru EL
Deși pare că ei nu sunt pretențioși, că le place orice, să nu cumva să cădeți în capcana lor. Au avut profesori buni de la care să învețe :)). Și ei vor să se simtă apreciați și răsfățați și pe bună dreptate. Sunt mereu lângă noi, ne iubesc, ne susțin și doar împreună reușim să fim un întreg. Prin urmare, Moșul trebuie să reușească să îi surprindă și pe domni.
Ceasul de bărbați este un accesoriu potrivit pentru oirce ocazie. Poate să aducă strălucire și eleganță unui costum, dar și un aer smart casual asortat la o cămașă și o pereche de jeans. De asemenea, un portofel pentru barbati și o curea de piele mi se pare o alegere la fel de elegantă și clasică, mai ales că clasicul nu se demodează niciodată.

Pe lângă cadourile serioase, eu strecor mereu și ceva amuzant și personalizat, astfel încât să fiu sigură că va fi un cadou unic. Puteți să oferiți în dar o sticlă de vin sau bere artizanală cu o etichetă amuzantă, astfel încât să îi smulgă un zâmbet. Eu am încercat și rezultatul a fost cel așteptat. I-a plăcut maxim să își găsească berile personalizate, mai ales cea cu monogramă .
Cadouri pentru copii
Copii sunt fericiți orice ar primi. Numai când aud cuvântul surpriză li se luminează ochii și brusc devin cei mai cuminți copii din lume. Vi se pare cunoscut? Cred totuși că un cadou reușit trebuie să aibe neapărat o jucărie (fie o mașină, o păpușă, un joc pentru întrega familie) și ceva de dulce strecurat pe acolo. Te poți orienta să alegi jucăriile în funcție de pasiunile pe care le au cei mici și vei ști sigur că nu vei da greș, iar dulcele nu e musai să fi ceva nesănătos, cu zahăr adăugat (aici cred că Moșul știe de la părinți ce poate și ce nu poate mânca cel mic). În comerț există destul de multe alternative sănătoase începând cu batoane vegane cu cacao, îndulcite cu curmale, jeleuri organice sub diferite forme, fără zahăr adăugat, biscuți, etc.
Hainele sunt iar o idee bună, iar acum în preajma sărbătorilor un pulover haios cred că sigur i-ar încânta pe cei mici, iar dacă nasul mai și luminează sigur le-ai atras atenția. Cărțile cu tematică de Crăciun și nu numai sunt un cadou inspirat. Pentru copii mai mari, care știu să citească, le poți lasă un mesaj de la Moșul scris la început cărții , pentru a simți și a crede și mai mult în acest bătrânel care face el cum face și ajunge în fiecare an să viziteze copilașii.
Cadouri pentru părinți și bunici
Mi se pare tare drăguț să aleg cadouri pentru părinți si bunici pentru că știu că orice le-as lua, ei vor zice mereu că le place, cea mai mare bucurie a lor fiind masa împreună și faptul că se strânge tot familionul laolaltă. Cadourile mele de Crăciun au o componentă standard și una surpriză. În partea standard intră bunătățile și dulcegăriile, iar surpriza este în funcție de “mi-ar plăcea-urile” de peste an, pe care le aud și le notez, astfel încât Moșul să îi surprindă, chiar și la vârstă lor. Astfel, un coș de răchită, primenit cu produse tradiționale deosebite, pe care nu le au mereu la îndemână, crenguțe și conuri de brad pe alocuri, ar fi un cadou drăguț și inspirat. Din cadourile “surpriză” pe care eu le-am luat de-a lungul timpului se numără :
- șorț de bucătărie pentru bunica personalizat cu mesaj ” bunătăți de la bunica”
- volume de cărți pe care ei și le-au dorit
- pulover de bărbați simplu, în culorile pe care tata le îndrăgește , dar și cardigan pufos pentru mama
- o sticlă de vin bun ambalat într-o cutie de lemn cu mesaj personalizat
- set de căni personalizate cu tematică de Crăciun ( pe care le avem și noi, astfel încât să pară că ne bem cafeaua împreună, chiar dacă suntem la distanță)
- decorațiuni de Crăciun personalizate cu mesaje drăguțe

Deși mereu s-au bucurat de surprizele Moșului, “operele de artă” ale nepoților rămân cel mai frumos cadou în orice moment din an. Așa că, un tablou înrămat cu desenele făcute de nepoței va fi mult mai apreciat și îi va topi cu siguranță :).
Cadouri pentru prieteni
Aici începe distracția și nebunia pentru că mi se mare mega tare să faci cadouri amuzante, trăznite care să aducă numai bucurie, iar prietenii tăi să radă cu gura până la urechi. De exemplu, o ramă cu un colaj cu poze amuzante și haioase din diferite vacanțe sau întâlniri mi se pare o idee grozavă. Mai mult, poți comanda cutii cu tematică de Crăciun care conțin un anumit număr de poze alese de ține, iar fiecare poză vine însoțită de un mesaj pe care îl dorești tu. Acum e momentul să dai frâu liber creativității și imaginației și să îți surprinzi prietenii. Poți îndulci situația cu ciocotelegrama cu un mesaj la fel de haios, dar și cu un set de pulovere pentru damă (găsești pe Answear modele tare simpatice) și bărbat cu tematică de Crăciun, asortate cu niște coarne de ren.

Sper că te-am ajutat cu câteva idei haioase și drăguțe care să vă fie de folos în alegerea cadoului potrivit pentru cei dragi, dar să fie și o inspirație pentru Moșul în alegerea cadoului pentru tine!
Articol scris pentru Competiția SuperBlog 2020
Sursa foto: Unsplash, Answear.ro, arhivă personală , foto editate cu Canva
Foarte ,foarte bun si de mare ajutor articolul.Sugestii excrpionale.Ma bucur ca l am citit.De maaare ajutor!
Ma bucur tare mult ca ti-au placut propunerile mele!❤ Te imbratisez cu drag si dor?
Da idei minunate primite de la o persoană cu o imaginatie foarte bogata ! Multumesc pentru ajutor ! Felicitări !
Multumesc mult, nasa! Sper ca Mosul sa se inspire din cele de mai sus si sa va surprinda!va puuup❤?
Se apropie Craciunul, si incepe febra cumparaturilor( anul acesta probabil comenzile online vor creste considerabil avand in vedere pandemia asta ). Multumesc pentru ideii! Sarbatori fericite !
Ma bucur ca articolul te-a inspirat! Si eu sunt de aceiasi parere cu online-ul ( eu una comand destul de des online). Sarbatori frumoase cu multe daruri sub brad!????