Traditii si obiceiuri de mucenici

Traditii si obiceiuri de mucenici

Azi, crestinii sarbatoresc mucenicii sau cei Patruzeci de Sfinti. Conform traditiei, gospodinele fac mucenici in forma de opturi, pe care ii duc la biserica pentru a fi sfintiti si apoi consumati de familie. In Moldova, acestia sunt pregatiti din aluat de paine dulce si sunt copti, iar apoi unsi cu miere si nuca. In Dobrogea si Muntenia, mucenicii sunt mai mici si tot in forma de 8, doar ca acestia se fierb in apa cu zahar, scortisoara si nuca, simbolizand locul in care au fost aruncati cei 40 de Mucenici.

Tot astazi, in zonele rurale are loc pornirea simbolica a plugului, fapt se semnifica deschiderea sezonului agrigol. Se spune ca tot ce e semanat in aceasta zi, va rodi de 40 de ori mai mult. Un alt obicei romanesc spune ca daca in ziua de Mucenici ploua, atunci va ploua si in ziua de Paste.

In aceasta zi femeile nu lucrau tocmai pentru a avea spor tot timpul anului, in schimb barbatii curatau gradinile si livezile, dadeau foc gunoaielor pentru a indeparta duhurile rele. Arderea gunoaielor si aprinderea focului in curte se practica si astazi pentru a dezgheta pamantul, dar si pentru a proteja gospodaria, fiind un ritual de a invoca primavara.

Daca aveti pofta de mucenici, va las mai jos doua retete simple, dar gustoase!?

Mucenici moldovenesti de post ( 12 buc)

600g faina
400ml apa calduta
10g drojdie uscata
100g zahar
2 plicuri zahar vanilinat
esenta de vanilie
100ml ulei
coaja de portocala si lamaie

Am pregatit aluatul la masina de facut paine, iar apoi l-am lasat la dospit pana cand si-a dublat volumul. Am impartit aluatul in vreo 12 bucati si am inceput sa modelez mucenicii. Nu i-am impletit, ci am ales o varianta mai simpla: am rulat fiecare bucata de aluat intr-o bagheta, iar fiecare capat l-am rulat in forma de spirala: unul orientat spre stanga, altul spre dreapta, sub forma unui S.

Traditii si obiceiuri de mucenici

I-am lasat la copt, in cuptorul preincalzit, undeva la 20 minute, la 180 de grade, pana cand se rumenesc usor. Intre timp, am pregatit siropul in care am imbaiat mucenicii (apa cu zahar si esenta de vanilie) si apoi i-am uns cu miere si i-am decorat cu nuca macinata.

Mucenici muntenesti

200g mucenici
3l apa
150g zahar (sau in functie de gust)
2 plicuri zahar vanilinat
3 batoane de scortisoara
2 lingurite de scortisoare Ceylon
coaja de portocala si lamaie
200g nuca macinata

Acesti mucenici se fac cel mai repede si sunt si super gustosi si aromati. Se pune la fiert apa impreuna cu scortisoara, iar atunci cand apa a ajuns la punctul de fierbere adaugam mucenicii. Ii lasam la fiert undeva la 8 -10 minute ( in functie de instructiuni) si apoi adaugam zaharul, coaja de portocala & lamaie, nuca macinata si gata.

Zambiti! Iubiti! Fiti fericiti!



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *