Sfaturile parintilor mereu cu mine!

Tot timpul ai mei au stat cu gura pe mine, fa aia, drege aia, fara sa stau vreodata sa analizez ca m-ar putea ajuta in vreun fel ( nu prea sunt capoasa deloc ?). Ei bine, cu trecere anilor, m-am lovit de fiecare cuvintel pe care mi l-au spus. Acum nu mai e doar cicaleala, sunt sfaturile parintilor pe care le port mereu cu mine si ce sa vezi, incerc sa le pun in aplicare, dar in stilul meu.

1.Fa-ti patul si ordine in camera!

Cand o auzeam pe mama ca ma punea sa imi fac patul si sa incep alinierea jucariilor ( aveam si multe, ca nu prea ma induram sa dau din ele) ziceai ca m-a lovit fulgerul. Nu intelegeam de ce trebuie sa il fac daca oricum ajung tot in el. Nu stiu daca mama a tinut evidenta de cate ori mi-a zis sa fac lucurul asta, dar s-a prins de mine pana la urma. Acum nu pot sa incep ziua daca nu este ordine in casa, paturile nu sunt aranjate, iar casa aerisita. Am si un ajutor de nadejde, pentru ca Alexandru este mai mult decat implicat in tot ce inseamna treburile casei: la strans gunoiul si aruncat la cos, dat cu aspiratorul sau matura, facut patul sau sters praful. Prin joaca si prin implicare, incerc sa ii creez un obicei in a fi ordonat si a pastra curatenia.

2.Lucreaza in plus si mai citeste si tu ceva!

Asta m-a marcat ani buni. Mi-a placut si inca ma incanta acest sentiment de a fi printre primii. Ambitia m-a caracterizat mereu, dar si lenea atunci cand eram in clasele primare sau chiar generala?. Nu tot timpul percutam cand trebuia sa fac temele, mai ales atunci cand era vorba de ceva in plus. Tata a fost cel care ma punea mereu sa fac suplimentar la matematica si sa citesc, chemandu-ma de la joaca in vacantele de vara, de imi venea sa mor de oftica. Dar aveam strategia mea: la o juma’ de ora cand ma chema in casa, venea prietena mea si batea la usa cu replica deja bine cunoscuta de tata:  ” Nea Sandu, o lasati pe Alexandra afara? Nu mai stam nici noi mult”?. Nea Sandu o lasa pe Alexandra afara, dar dupa aceea recupera intens acest “afara”.

Nu mi-a placut de nici o culoare sa invat sau scriu in vacante, dar sa mai fac si suplimentar. Iarasi, dupa multi ani i-am dat dreptate tatalui. Toate contrazicerile cu tata ca nu intelegeam de ce trebuie sa invat mai mult, refuzul de a intra in casa de la joaca alaturi de plansete si alte nebunii, mi-au fost de folos caci am intrat la ce liceu, facultate am vrut si cu o leaca de bursa.
Alexandru are biblioteca lui, si am incercat sa ii cumparam carti de tot felul si bucuria este nespus de mare cand el isi alege cartile pe care vrea sa le rasfoiasca si sa ne “citeasca” si noua. Aproape in fiecare seara ii citesc o poveste, obicei care il incanta nespus de mult.

3.Luptam si castigam!

Asta e din categoria incurajari d’ale lu’ tata! Cand aveam de facut ceva si deja nu mai aveam nici o tragere de inima, se auzea din spate: “Hai, luptam si castigam!”. A functionat de fiecare data si functioneaza si acum. Pe langa aceasta deviza a lui, mai e una cu garduri si sarituri. Scenariu clasic: eu nu mai am pic de rabdare sa astept ceva, iar apoi vine tata: “poi am sarit 99 de garduri si la 100-lea ai obosit si zici ca vrei inapoi?” Aici raman fara replica ( mi se intampla destul de rar sa nu comentez ceva) si ma adun o leaca pentru ca eu “atunci cand nu mai pot, mai pot putin”.

Pe Alexandru il incurajam mereu in ceea ce face fie cu un “bravo” si aplauze sau il imbratisam si ii spunem ca suntem mandri de el, iar zambetul lui de multumire nu intarzie sa apara.

4.Meseria se fura!
Adevarat! Desi stateam mereu in picioarele mamei cand facea dulcegarii, nu m-am aratat niciodata dornica sa fac eu vreo prajitura, chec sau altceva. Stateam dupa mama pentru ca primeam la lins cratitile cu crema. Le faceam luna! Totusi, mi-a ramas in minte mirosul aromat de vanilie, cat de curat si ordonat lucra mama, lucruri pe care le-am preluat de la ea. Imi doresc sa ii ramana in minte lui Alexandru mirosul de copt, dulcegariile facute in casa si savurate cu prietenii sai si de ce nu, sa faca si el la randul lui. Am furat tot ce a tinut de bucatareala de la mama si mamaie ( mama ei ).

Multumesc pentru toata cicaleala de atunci, dar mai ales ca ati fost si sunteti un exemplu pentru mine, ca m-ati invatat sa fiu mai buna si sa imi depasesc limitele, ca m-ati mustrat cand a trebuit, dar mai ales pentru toate sacrificiile pe care le-ati facut pentru mine, iar acum pentru noi! Nu degeaba ati fost avansati la gradul de bunici!?