Pazitul bostanului, amintire din tolba bunicii
Mereu m-am intrebat cum ar fi fost sa traiesc in alte vremuri, in schimb am norocul cu mamaie care are “biletul ” intoarcerii in timp prin povestile sale. Pazitul bostanului, amintire din tolba bunicii, este una pe sufletul meu, dar si al ei.
La noi, la olteni, lubenitele (pepenele verde) sunt ca la mama lor acasa, si asta inca de demult. Mamaie imi spunea ca atunci cand era mica, aveau o gramada de lubenite la camp si era “bataie” pe mers noaptea la pazitul acestora. Pe vremea ei, nu erau prea multe jocuri si ce-i drept nici nu prea aveau timp de ele. Parintii ii luau tot timpul la treburile gospodaresti, ca voiau sau nu, nu era loc de tocmeala.
Imi povestea cum se certa cu sora ei care sa se duca la bostan cu mamarea. Pentru ea, era o adevarata aventura, mai ales ca nu avea alta bucurie. Ii era drag sa pregateasca coverva: patru lemne batute sub forma de furca, acoperite cu maur. Jos puneau paie si rogojina, iar apoi un asternut. Puneau capatai de paie sub cap si se inveleau cu plapuma. Aprindeau focul in fata covercii sa se fereasca de tantari si bineinteles sa goneasca hotii.
Aveau si muzica! Mamarea tinea in mana un clopot si suna din el pentru a nu venii iepurii sa manance lubenitele. Tot satul era adunat sa pazeasca peticul de pamant cu lubenite.
Drag imi e sa o aud cu ce foc imi povesteste cum era pe vremea ei: “aolica, mama, ce frumos era!”. Sunt tare bucuroasa si fericita ca o am alaturi, dar mai ales ca reuseste tot timpul sa ma surprinda cu cate o poveste dulce din vremea ei sau cu multe ghiciotori popolare. Desi unele mi le-a tot repetat, trezesc in mine aceiasi curiozitate ca atunci cand le-am auzit prima data.
Bine ai venit!
Este un mare privilegiul sa ai un asemenea povestitor cum este mamaie.Asa am aflat de simplitatea,frumusețea și bucuria copiilor din acele vremuri.Cu puțin reușeau să se bucure si sa fie fericiti….Ce frumos trebuie sa fi fost…!!