Dulce pentru parinti

V-ati intrebat vreodata care este cea mai grea meserie din lume? Ei bine…eu da: cea de parinte! E cea mai grea si cea mai frumoasa in acelasi timp.

Nu se plateste in bani, se plateste in zambete si imbratisari.

Nu te invata nimeni nimic si totusi pare ca stii si iti iese aproape tot cand vine vorba de copilul tau.

Nu incetezi niciodata sa iti faci griji pentru el oricat de mare ar fi.

Nu dormi, nu mananci cand stii ca el nu este bine.

Insa ce poate fi mai dulce pe acest pamant decat glasul lui cand te striga, ochii lui cand te privesc cu dragoste, bratele lui cand iti inconjoara strans gatul si nu ti-ar mai da drumul niciodata?Sa fii parinte e o meserie in toata regula, din care nu iesi niciodata la pensie.

Parintii mei au trait cu aceiasi intensitate sau poate chiar mai mare orice eveniment din viata mea. Am plans impreuna de bucurie si nu numai, am dat capacitatea impreuna , am invatat pentru BAC impreuna, am trait emotii de categoria “ia-ti mireasa ziua buna” sau cand au fost “avansati” la gradul de bunici si cate si mai cate.

Partea cu BAC-ul a fost super haioasa ( asta acum ). Nu am facut meditatii pentru BAC, doar la engleza, asta pentru ca am avut profesorii mei acasa. Mi-e aproape imposibil sa uit cum ma tavaleam pe jos ca nu-mi mai incapeau in cap strofele de Plumb a lui Bacovia ( grele si la propriu si la figurat), iar mama incerca cu rabdare sa ma ajute sa retin macar o strofa sau cum tata si-a luat concediu cand si-a dat seama ca nu  e de gluma cu pregatirea mea la fizica si am facut sute de probleme intr-o saptamana (nu vedeam in fata ochilor decat rezistoare si planuri inclinate ) sau ca pe sifonier aveam lipite foi cu capitalele Europei si inaltimile muntilor din Romania, astfel si daca ma trezeam noaptea sa beau apa ma “loveam” de vreun Moldoveanu sau Omu.

Emotiile de la BAC au fost cele mai grele, dar am supravietuit cu brio , asta pana cand am dat admiterea la facultate, licenta ( alta mancare de peste ) si tot asa.

Am trecut impreuna prin toate, fara sa ne ascundem lucruri si tot timpul gasind un sprijin in ei. Au stiut cand sa imi fie prieteni, profesori, sfatuitori, dar cel mai important este ca au stiut mereu sa-mi fie parinti. Sunt o norocoasa ca ii am alaturi si mai ales ca inca ma rasfata pentru ca asa cum zice tata “ si mama de vei deveni , tot copilul meu vei fi” .

Multumesc, mama!Multumesc, tata!