O studentie dulce cu amintiri pentru o viata!
Sunt clipe cand ma navalesc amintiri, amintiri frumoase. De data asta au dat buzna peste mine anii de studentie. Mi-e asa de dor de ei si asta pentru ca am avut o studentie cu colegi de gasca, sa nu mai zic ca majoritatea eram olteni ( perfectul simplu imi da tarcoale peste tot :)) ), colegi care s-au transformat in prieteni.
Mi-e aproape imposibil sa uit primul curs din facultate: contabilitate. De obicei sunt punctuala, iar in prima zi am zis ca ar fi bine sa ajung mai devreme ( student silitor, ce sa mai) si m-am indreptat tanc catre usa, o deschid tacticos, zic un buna dimineata pierdut, iar profa ma intreaba ce caut , ii spun ca am curs de conta, iar ea imi raspunde senin ca tocmai s-a terminat. Sah mat! Sunt premianta la chestii “inteligente” , dar asta nu era pe lista in prima zi de facultate. M-am dus la avizier sa vad daca am notat gresit sala sau cursul, si ce sa vezi era o alta grupa care avea fix contabilitate. Grupa mea intra peste 10 minute. Tipic mie, ce sa mai zic!
In anul doi, la indemnul baietilor din gasca ( ei stateau aproape toti in aceiasi camera la camin ) bag si eu cerere pentru camin. Sincer, nu eram asa incantata, dar nu aveam nimic de pierdut: nu imi placea, ma intorceam la matusa-mea ( Dumnezeu sa ii dea sanatate, ca am stat pe capul ei aproape doi ani) . Zis si facut! Am si prins loc la un camin super misto al ASE-ului in Belvedere A8, asta datorita uneia dintre colegele de camera care m-a ales pe mine la redistribuiri. Nu prea ne simpatizam , desi nu vorbisem niciodata ( aveam si noi cateva probleme la mansarda), dar am ajuns sa fim prietene foarte bune.
Atat ea cat si cealalta colega de camera au venit la nunta mea si botezul baietelui meu din Barcelona, respectiv Londra. S-a legat intre noi o prietenie tare frumoasa si sincera ( ne-am spus tot timpul ce ne-a deranjat, ne certam, dar apoi ieseam la clasica tigara de impacare si ne spuneam oful). Aveam program de curatenie, de invatat impreuna ( desi eram in grupe diferite, cursurile erau aceleasi), dar mai ales de clubarit.
Asa cum Eminescu, baiet fiind, cutreia padurile, noi cutreieram cluburile de 2 ori pe saptamana. Ne strangeam gasca mare ( fiecare dintre noi venea cu gasca din grupa ei), mergeam cu autocarul din camin in fiecare marti in Tonka, iar joia era pe fitosenie ( mai un Player, un Fratelli). Uneori nu mai apucam sa dormim si fugeam direct la cursuri. Aveam bateriile mereu incarcate. Desi ieseam foarte mult, cand era de invatat, invatam nenica. Toate am fost bursiere si ne-am mentinut asa pana la terminarea facultatii.
Iesirile in club aveau farmecul lor. Pentru ca banii erau dati cu portia de parinti, trebuia sa ii dramuim corespunzator. Asa ca plecam cu ultimul metrou si ne intorceam cu primul. Plecam incaltata cu balerini, pantofii cu toc ii aveam in geanta, iar cand ajungeam aproape de club faceam schimbul. Sa mai spun de clasica shaorma de dupa club sau cum ne strangeam cu totii sa invatam pentru examene, in sali foarte “inspirate”din camin cum ar oficiul ( era singura unde incapeam cu totii) , iar colegii din camin veneau, bineinteles, sa gateasca si noi ieseam cu creierii de doua ori afumati si de la prajeala lor, dar si de la invatatul nostru care se dovedea mai mult o portie de socializare.
Una din prietenele mele cele mai bune, mai venea si dormea la noi sa “guste” din viata de camin, ea fiind din Bucuresti. Era super dragut, caci stateam la povesti si tot timpul venea cu rucsacul plin de bunatati. Pachetul de la mama era de mult terminat, prajiturile se terminau de pe hol, nici nu apucam sa le duc in camera.
Am facut multe chestii impreuna, dar cel mai important este ca am fost uniti si ne ajutam cum puteam si fiecare cu ce avea. Mi-e dor de o intalnire cu voi, chiar daca nu va mai fi la fel de “zbuciumata” ca acum 10 ani. Ultima oara cand ne-am vazut in formula aproape completa a fost acum un an la petrecerea de botez a celui mic. Acum fiecare este asezat la casa lui, cu serviciu , unii cu copii, e mai greu sa ne sincronizam, dar poate facem o nefacuta!
Va imbartisez cu drag si dor !
Mami chiar ar trebui să faceti o nefăcuta. Ti am cunoscut maaaare parte din gașca studențească si pot sa spun ca erați adevărați…O chefuiala după atâția ani nu ar strica ..
Sa stii ca si eu astept sa ne revedem cu totii, dar mai ales sa reusim sa ne intoarcem macar pentru o zi la distractia din facultate. 🙂
Amintiri de neuitat ! Ai dreptate , o parte din colegi i-am cunoscut ! Sunt asa cum i-ai descris , oameni minunați! Prietenul la nevoie se cunoaste !